Alianță pentru reconstrucția Ucrainei, la Sighetu Marmației. România ar putea beneficia de miliarde de euro
La Sighetu Marmației s-a constituit Alianța Regională pentru Reconstrucția Ucrainei, un acord la care iau parte 12 județe din două Regiuni de Dezvoltare din România. Prin acest parteneriat, ambele țări vor putea beneficia de oportunitățile de investiții cu finanțare europeană.
Reconstrucția Ucrainei a început, spun oficialii prezenți pe șantierul noului pod peste răul Tisa, la frontieră cu țară vecină.
Noul pod rutier de la Sighet este încă în șantier însă constructorii spun că va fi finalizat în iulie, deci termenul de execuție va fi devansat.
Inginer Tudor Dunǎreanu, șef lucrări: Lucrările au ajuns la 77% din total, lucrăm la partea de finalziare a structurii m,etalice va fi gata spatamana viitoare. Este un pod cu o deschidere de 100 m și două viaducte de 70 metri, deci lungime totala de 240 m, toată lucrarea are 1,2 km.
La Sighet s-a semnat un parteneriat prin care, sub patronajul Băncii Mondiale, membrii alianței vor trasa liniile de investiții. România ar putea beneficia astfel de miliarde de euro.
Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European: Reconstrucția Ucrainei, conform analizelor, arată că va fi nevoie de 200 de miliarde și asta înseamnă oportunități pentru România. Investitori, locuri de muncă mai ales în zona de frontieră. Noi trebuie să profităm de acest context.
Acordul a fost semnat la Palatul Episcopal din Sighetu Marmației, o clădire recent renovată cu bani europeni.
Gabriel Zetea, preşedintele CJ Maramureş: Această alianță are că scop întărirea puterii autorităților locale pentru a beneficia de o parte din ajutorul pe care Ucraina îl va primi de la UE și SUA în procesul de reconstrucție.
Peste exact o lună, la Roma va avea loc o nouă conferință pentru reconstrucția Ucrainei, iar România va avea cel puțin o structură pregătită pentru a ajuta țara vecină și pentru a contribui chiar la propria dezvoltare.