Sindicaliştii feroviari protestează în faţa Ministerului Transporturilor. Care sunt nemulțumirile acestora

Reprezentanţi ai Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR) protestează, luni, în faţa sediului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, nemulţumiţi de planul de măsuri al companiei feroviare, pe care îl consideră abuziv, privind anularea a circa 200 trenuri de călători zilnice, cu consecinţe salariale asupra angajaţilor CFR.

Ceferiştii ameninţă cu întreruperea activităţii dacă nu se repun în circulaţie trenurile de călători anulate

Ceferiştii solicită repunerea în circulaţie, de la 1 februarie 2025, a trenurilor de călători anulate de CFR Călători şi plata contribuţiei suplimentare pentru condiţii de muncă speciale, în caz contrar fiind hotărâţi să oprească activitatea, a anunţat, sâmbătă, Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR).

Ultima Oră

Cele mai citite