Brigada 2 Vânători de Munte "Sarmizegetusa" implinește 100 de ani. Militarii de elită, care au luptat sub drapelul aceste unităţi, s-au remarcat în cel de-al Doilea Război Mondial, apoi au dus mai departe renumele vânătorilor de munte români prin participarea la exerciţii internaționale, dar și în misiuni din teatrele de operaţiuni din Irak, Kosovo, Afganistan și Polonia. Regele Carol al II-lea și Regele Mihai au avut şi ei legături puternice cu vânătorii de munte.
Curtea Constituţională va celebra Centenarul Constituţiei României Întregite (1923 - 2023) în cadrul unei Adunări solemne care va avea loc pe 27 martie, la Palatul Parlamentului, în sala de plen a Senatului, informează un comunicat al CCR.
Seară grandioasă la Alba Iulia în cadrul ceremoniilor dedicate Centenarului Încoronării regelui Ferdinand și a Reginei Maria ca suverani ai României întregite. Localnicii și turiștii s-au bucurat de retragerea cu torțe a Gărzii de Onoare, dar și de un foc de artificii.
Numărul centenarilor a crescut foarte mult în Italia, în ultimii ani. Pandemia de Covid nu a oprit această tendinţă. Sunt peste 17 mii de persoane care au depășit suta de ani. Iar oraşul cu cei mai mulţi centenari este Trieste. Un reportaj realizat de corespondentul TVR în Italia, Alberta Forgiarini.
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii are o capelă privată în Londra, în care România a fost sărbătorită de două ori. Cea mai mare cinste pe care a făcut-o ţării noastre a fost aceea de a-i acorda un loc special blazonului Regelui României. Niciun alt rege străin nu s-a bucurat de această onoare.
Regal canin la Timișoara, la finalul acestei săptămâni. Sute de câini din zeci de rase au fost aduși de stăpânii lor să-și etaleze frumusețea, în parcul de la Muzeul Satului. Totul, cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la crearea primei asociații chinologice din România, cea de la Timișoara.
Filosoful Mihai Șora a împlinit duminică 105 ani. Cu câteva luni în urmă, venerabilul intelectual anunța pe Facebook, cu umor, că a intrat în top 50 al celor mai bătrâni oameni din lume.
La 104 ani și 235 de zile, filosoful Mihai Șora este pe lista centenarilor în viață, pe locul 49, după cum a dezvăluit chiar Șora într-o postare pe Facebook.