Curajul de a nu îngenunchea. Regele Mihai și Elisabeta Rizea ne-au arătat că pentru România nu există sacrificiu

Vremurile au fost uneori aspre cu noi toți. Dar am avut printre noi oameni care au refuzat să stea în genunchi. Adevărate pagini de istorie, Regele Mihai și Elisabeta Rizea ne-au arătat că pentru România nu există sacrificiu care nu poate fi făcut. Eroina din Nucşoara și Regele Mihai sunt dovada că vitejii nu se frâng. Iar România le face o reverență.

La 100 de ani, generalul Ion Dobran a survolat Arcul de Triumf la parada de 1 Decembrie, la bordul unui avion al Iacărilor Acrobați

Un veteran cu doar două luni mai tânăr decât România a survolat, pe 1 Decembrie, Arcul de Triumf, în timpul Paradei. Generalul Ion Dobran a fost într-unul dintre avioanele Iacărilor Acrobați, cei care au încheiat momentul aviației și au desenat pe cer un super steag tricolor. Ion Dobran are 100 de ani fără două luni, a doborât în râzboi 11 avioane inamice și a mai survolat Arcul de Triumf în 1946, de ziua Regelui Mihai.

TVR 1, lider de audiență de Ziua Națională a României. Televiziunea Publică a fost official broadcaster al paradelor militare, în colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale

Foarte mulți români au urmărit la TVR1 paradele de 1 Decembrie de la Bucureşti şi de la Alba Iulia. TVR1 a fost lider de audienţă în timpul ceremoniilor. Au fost minute în care, peste un milion de oameni urmăreau, în acelaşi timp, transmisiunile noastre. TVR a fost official broadcaster al paradelor militare, în colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale.

Pentru că nu aveau cazare la Alba Iulia, un grup de copii și profesorul lor, sosiți pentru manifestările de 1 Decembrie, s-au adăpostit în Catedrala Reîntregirii. Unui elev i s-a făcut rău

22 de copii din Olt au trecut printr-o aventură periculoasă la Alba Iulia, chiar de Ziua Naţională. Veniţi cu trenul în oraş pentru sărbătoarea Centenarului, elevii au fost nevoiţi să doarmă în Catedrala Reîntregirii, pentru că profesorul care i-a însoţit nu le-a asigurat cazare în timpul nopţii, deşi afară era ger. Echipajele SMURD i-au găsit şi i-au dus la căldură abia când unuia dintre copii i s-a făcut rău, iar profesorul însoţitor a sunat la 112. Până la urmă, totul s-a terminat cu bine, iar în această dimineaţă, elevii au plecat spre casă.

#EuSuntRomania | Români care fac lumea bine. Ana Aslan a creat Gerovital H3, care întârzie procesul de îmbătrânire. Medicul Lucian Dorobanţu repară inimi

Avem și români care au adus lumea... la noi acasă. Sunt oameni, și nu puțini, care au străbătut mii de kilometri ca să facă o cură de ... România. Pentru că doar aici puteau spera la tinerețe fără bătrânețe. I-a convins că basmul poate fi realitate Ana Aslan. Un om cât o poveste. Iar asemeni ei, generații de medici români duc tradiția mai departe.

Ultima Oră

Cele mai citite