Plafonarea adaosului comercial la alimente rămâne în discuții. Reprezentații comercianților propun alte măsuri

Mai multe tipuri de alimente vor avea preţuri cu adaos comercial plafonat la cel mult 20% și în lunile următoare. Ministrul Agriculturii vrea ca măsura care expiră la finalul lunii ianuarie să fie prelungită. Lista ar putea fi completată cu produse care sunt foarte cumpărate pentru sărbătorile de Paşti, precum carnea de miel. Comercianții reclamă, însă, că limitarea câștigurilor le afectează afacerile, așa că propun autorităților să intervină doar asupra produselor ale căror prețuri cresc substanțial.

Carnea de laborator ar putea fi interzisă în România. Mai mulți parlamentari au introdus preventiv interdicția în legea cărnii. Votul deputaților va fi decisiv

Carnea artificială va fi strict interzisă în România, dacă și deputații își dau acordul. Iar țara de proveniență a produselor din carne trebuie afișată pe etichetă. La fel și prețul inițial, de achiziție. Inițiatorii susțin că legea va proteja sănătatea dar și bucătăria și tradițiile românești. Și Parlamentul European a respins carnea celulară ca sursă alternativă pentru obținerea proteinelor.

Amenzi de peste un milion de lei în zone turistice. Inspectorii ANSVSA au găsit 118 kg de produse alimentare care prezentau risc pentru sănătatea consumatorilor

Inspectorii veterinari au aplicat amenzi în valoare de 1,12 milioane de lei în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, în perioada 26 iunie - 2 iulie, şi au suspendat activitatea unui restaurant din Moeciu din cauza neregulilor constatate, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), transmite Agerpres.

Nicolae Ciucă, despre plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază: Considerăm că o măsură care să ducă la blocaje în asigurarea produselor nu este binevenită. Urmează să avem o discuție detaliată în coaliție

Președintele PNL a evitat, luni, să dea un răspuns ferm în ceeea ce privește poziția partidului său la propunerea PSD de plafonare a adaosului comerical la produsele de bază: lapte, carne, ouă, pâine, fructe și legume. El a spus că în coaliție "până acum nu am analizat în detaliu procedura în care se va implementa această măsură" și că urmează să se discute problema.

Fermierii protestează vineri în mai multe judeţe din ţară şi în Bucureşti

Fermierii organizează, vineri, proteste în mai multe judeţe din ţară şi în Capitală, nemulţumiţi de soluţia găsită de Comisia Europeană la problemele şi dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agro-alimentar românesc, pe fondul distorsiunilor de piaţă cauzate de conflictul armat din Ucraina.

Prețuri mari în piețe. Cât va costa masa de Paști

Mai este exact o lună până la Paşte și oamenii îşi fac deja socoteli ca să ştie cât îi vă costă masa de sărbători. Un lucru e cert: va fi una dintre cele mai scumpe din ultimii ani pentru că preţurile au explodat. Cel mai mult la produsele lactate, însă şi alte alimente sunt tot mai scumpe.

Ultima Oră

Cele mai citite