Campionatul Mondial de Fotbal
Vicecampioana mondială, Argentina, părăsește Campionatul Mondial încă din optimi, învinsă de Franța cu 4-3. Francezii sunt primii calificați în sferturi. Meciul, o adevărată finală de campionat mondial, între două foste campioane, a avut loc în orașul Kazan și a fost transmis în direct la TVR1 și TVR HD.
Primele optimi se joacă azi: Franța-Argentina, ora 17.00, și Uruguay-Portugalia, ora 21.00. Partidele pot fi urmărite la TVR 1 și TVR HD
Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia continuă astăzi cu primele meciuri din optimile de finală. Acestea pot fi urmărite la TVR 1, TVR HD și online, pe TVR Plus.
"Dezastru!", "O eliminare rușinoasă!" Presa germană pune la zid naționala de fotbal, după eșecul de la Mondial
Ziarele din Germania au criticat echipa națională de fotbal, după ce a devenit a patra campioană en-titre din ultimii 20 de ani care nu iese din grupe la Mondialul următor. Eșecul împotriva Coreii de Sud l-a determinat pe Gary Lineker să modifice definiția fotbalului: „Fotbalul este un joc simplu: 22 de bărbați aleargă după o minge timp de 90 de minute și, la final, germanii nu mai câștigă întotdeauna", a spus fostul internațional.
CM 2018. Belgia se califică în optimi de pe primul loc al grupei G, după 1-0 cu Anglia, a doua calificată. Panama-Tunisia 1-2
Anglia -Belgia a fost şocul zilei la Campionatul Mondial. Ambele echipe erau deja calificate în optimi. Belgia a câștigat grupa după 1-0 cu Anglia şi rămâne pe partea de tablou unde mai sunt Uruguay, Portugalia, Franţa, Argentina şi Brazilia. Derby-ul de la Kalinigrad a fost în exclusivitate la TVR 1 şi TVR HD. Pe TVR 2 s-a jucat în același timp Panama-Tunisia, meci de palmares, căci ambele echipe erau deja eliminate.
EXCLUSIVITATE Nopți albe la Moscova. După meciuri, suporterii iau cu asalt străzile din jurul Kremlinului
După ce se termină meciurile de peste zi, centrul Moscovei devine neîncăpător. Chiar lângă Kremlin, suporteri veniți din toate colțurile lumii cântă și dansează până dimineață. Corespondentul nostru, Liviu Iurea a fost noaptea trecută în centrul capitalei ruse și ne dezvăluie atmosfera de acolo.
Japonia, salvată de cartonașe! Este prima echipă din istorie calificată în optimi la CM de Fotbal, datorită clasamentului Fair Play
Pentru prima oară la o cupă mondială, departajarea între două echipe din aceeași grupă s-a făcut în funcție de numărul de cartonașe. Japonia s-a calificat în optimile CM de Fotbal datorită așa-zisului "clasament Fair Play", fiind departajată de Senegal, cu care se afla la egalitate de puncte și golaveraj.
Columbia, în optimi după ce a învins Senegal cu 1-0. Japonia, la egalitate de puncte cu Senegal, se califică la cartonașe galbene
Columbia și Japonia s-au calificat în optimile de finală ale Campionatului Mondial de Fotbal din Rusia. Columbia a învins Senegal cu 1-0, iar Japonia s-a calificat chiar dacă a fost învinsă de Polonia cu 1-0. Deși la egalitate de puncte cu Senegal, niponii merg mai departe pentru că au mai puține cartonașe galbene.
Cosmin Contra: "România nu s-ar fi făcut de râs la acest campionat mondial"
Cosmin Contra a vorbit la Telejurnalul de la ora 13.00 despre Campionatul Mondial din Rusia. Selecţionerul echipei naţionale crede că România nu s-ar fi făcut de râs la acest turneu final.
CM 2018: Messi este jucătorul de care se vorbeşte cel mai mult pe Facebook de la începutul turneului
Lionel Messi, vedeta naţionalei Argentinei, este jucătorul de care se vorbeşte cel mai mult pe Facebook de la începutul Cupei Mondiale 2018, devansându-i pe brazilianul Neymar şi portughezul Cristiano Ronaldo, potrivit datelor difuzate miercuri de reţeaua de socializare, notează Agerpres.

