România trimisă în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru că nu a colectat şi epurat în mod corespunzător apele uzate urban

Comisia Europeană a decis, joi, să trimită Bulgaria şi România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru neîndeplinirea integrală a obligaţiilor de colectare şi epurare prevăzute în Directiva privind tratarea apelor urbane reziduale (Directiva 91/271/CEE), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Alegeri în Bulgaria. Sondajele la ieşirea de la urne arată că formaţiunea lui Boiko Borisov se află pe primul loc

Apatia generalizată a dominat scrutinul anticipat din Bulgaria. Preşedintele Rumen Radev a făcut apel la alegatori să vină la vot, pentru a putea depăţi criza politică în care se află ţara de 3 ani. Aproape 7 milioane de cetăţeni cu drept de vot au fost chemaţi să aleagă între 28 de partide şi coaliţii. Cele mai mari şanse le au în continuare conservatorii.

Rețea de falsificatori de bani, anihilată de poliția din Bulgaria

Poliția bulgară a demantelat o rețea de falsificatori de bani. Centrul operațiunii era într-un orășel din nordul țării unde erau tipărite bancnote de leva, euro și dolari. Banii erau falsificați până în cel mai mic detaliu, astfel că anchetatorii le-au denumit superbancnote.

Ultima Oră

Cele mai citite