Cruce din gheață la mănăstirea Piatra Fântânele, din Pasul Tihuţa. Preot: Apa este un simbol de viață și de duh și, prin ea, Dumnezeu ne sfințește pe noi, oamenii

Vremea deosebit de caldă a făcut ca, în zonele montane, temperatura să fie anormal de ridicată pentru această perioadă. La 1100 de metri altitudine, unde se află mănăstirea Piatra Fântânele, din Pasul Tihuţa, preotul și credincioșii nu au renunțat să facă, pentru Bobotează, o cruce de gheață, deși operațiunea a fost foarte dificilă.

Sărbătoarea Bobotezei - semnificație și obiceiuri

Boboteaza face parte din suita celor 12 sărbători creştine importante. Astăzi ne reamintim de botezul Mântuitorului în apa Iordanului și de momentul în care Hristos l-a îngropat pe vechiul Adam și a început zidirea unui om nou. Împreună cu ziua Sfântului Ioan, celebrată mâine, Boboteaza marchează sfârșitul sărbătorilor dedicate Naşterii lui Iisus Hristos.

Credincioșii se pregătesc de marea sărbătoare a Bobotezei. La Iași, pentru că este mult prea cald, angajații Mitropoliei au confecționat o cruce din cetină de brad

În mai multe parohii din țară, apa sfințită a fost îmbuteliată în sticle pentru a fi împărțită mai ușor celor care o iau acasă. Și tradiția crucilor de gheață merge mai departe, chiar dacă temperaturile au fost mult peste zero grade. La Iași, pentru că este mult prea cald, angajații Mitropoliei au confecționat o cruce din cetină de brad.

Preoții au început sfințirea caselor credincioșilor cu agheasmă, de Bobotează

Boboteaza, prima mare sărbătoare ortodoxă din an, se apropie și, odată cu ea, și tradițiile care înconjoară Botezul Domnului. În aceste zile, preoții merg la casele credincioșilor pentru a binecuvânta și a sfinți locuințele cu agheasmă. La Iași, oamenii au început încă de ieri să primească vizita reprezentanților bisericii care, spun ei, le aduc binecuvântare și belșug în noul an.

S-au îngrămădit să ia apă sfințită cu o zi înainte de Bobotează. Zeci de mii de sticle pregătite pentru credincioși. ÎPS Teodosie a căzut în timpul ceremoniei

În toate parohiile din ţară se pun la punct ultimele detalii pentru Bobotează. În multe locuri, preoții au sfinţit deja apa și au pregătit-o pentru marea sărbătoare de miercuri. La Constanța, fără să mai respecte vreo regulă, credincioșii s-au înghesuit la butoaie să ia acasă, mai devreme, aghiasmă mare. La slujbele de mâine, credincioșii vor primi apa sfințită direct în sticlele pregătite special.

Pregătiri pentru sărbătoarea Botezului Domnului în condiții speciale. La malul Dunării, autoritățile au anulat obiceiul aruncării în apă a Crucii de Bobotează

Obiceiul creștin de sfințire a caselor în ajunul Botezului Domnului are loc anul acesta în condiții speciale. În unele parohii, preoții intră în locuințe doar dacă sunt chemați, dar masca de protecție este obligatorie. În plus, imaginile cu miile de credincioși adunați la procesiuni pentru a primi Aghiasma Mare ar putea fi o amintire anul acesta. La malul Dunării, autoritățile au anulat obiceiul aruncării în apă a Crucii de Bobotează.

10.000 de credincioși au participat la slujba de Bobotează de la malul mării

Credincioșii din toată țara au celebrat una dintre cele mai mari sărbători religioase de la început de an: Boboteaza. Cu mic cu mare au participat la slujbele oficiate cu această ocazie și au luat agheasmă, apa sfințită care îi păzește de rele. Ca în fiecare an, la Constanța, procesiunea și slujba de sfințire a apei au fost impresionante, deși vremea a fost foarte rece.

Ultima Oră

Cele mai citite