boli psihice
Muncim în exces, ne îngropăm în datorii, petrecem tot mai puțin timp cu cei dragi, iar asta se vede în starea noastră de sănătate. Depresia pune stăpânire pe tot mai mulți oameni, în special tineri, iar în țara noastră ajutorul este aproape inexistent. După Revoluție nu s-a construit nici măcar un spital dedicat bolilor psihice, iar oamenii afectați nu știu cui să se adreseze.
Unde ne tratăm problemele emoționale? Pacienții creduli riscă să cadă în plasa șarlatanilor
Bolile psihice, de multe ori ignorate de cei care suferă de astfel de afecţiuni, sunt principala cauză a scurtării vieţii. Ultima analiză a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că una din două persoane va ajunge să aibă o formă de suferinţă emoţională gravă până la finalul vieţii. Tocmai de aceea este esenţial să ştim la cine să apelăm atunci când avem probleme.
Unul din șase angajați din Marea Britanie își pierd slujbele din cauza problemelor de sănătate mintală
În fiecare an, trei sute de mii de britanici își pierd slujbele din cauza problemelor de sănătate mintală. Iar economia Regatului Unit e păgubită cu aproape 100 de miliarde de lire. E concluzia unui studiu care dorește să schimbe felul în care sunt abordate aceste afecțiuni în câmpul muncii.
Românii care suferă de tulburare bipolară au acum acces la un program de tratament unic în România: 'Navigând între poli'
Secretul vindecării este echilibrul, spun specialiştii. 5 la sută din populaţia lumii suferă de tulburare bipolară, o boală care îi face pe pacienţi să treacă de la depresie la exaltare, într-o fracţiune de secundă.

