Sărbătoare pentru rutenii din Peregu Mare. O sută de ani de la construirea Bisericii Greco-Catolice din comună

Tradiții păstrate cu sfințenie, spirit comunitar și credință. Toate sunt atributele rutenilor, o mică comunitate care rezistă încă în judeţele Suceava și Maramureș, Arad și Alba și a reușit în ultimele două secole, să își conserve excelent obiceiurile și limba. Astăzi, rutenii din localitatea arădeană Peregu Mare, au sărbătorit o sută de ani de la construirea Bisericii Greco Catolice din comună, eveniment important nu doar pentru localnicii, ci pentru cei care au părăsit vatra satului.

75 de ani de la interzicerea Bisericii Greco - Catolice. Expoziția inedită "Trecutul Ascuns", la Blaj

Biserica Greco-Catolică a avut mult de suferit în perioada comunistă. Acum trei sferturi de secol, era scoasă în afara legii, iar slujitorii ei au fost arestaţi, urmăriţi, intimidaţi. Sute de episcopi și preoți au fost aruncați în temnițe, iar cei rămași în libertate au dus mai departe credința, însă cu riscuri imense. Acțiunile poliției politice comuniste împotriva acţiunilor religioase clandestine pot fi înţelese mai uşor acum dintr-o expoziție deshisă la Blaj, la acest sfârșit de săptămână.

La Biserica Greco Catolică Înălțarea Sfintei Cruci din Cluj se află un fragment din crucea Mântuitorului și o colecție de crucifixe

Un fragment din crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul se află într-o biserică din Cluj. Acolo există şi o colecție neprețuită de cruxifixe. Preotul paroh spune că la construirea Bisericii Greco Catolice Înălțarea Sfintei Cruci, din cartierul Făget, a primit un semn divin. Fiecare lemn pe care îl tăia avea semnul crucii. A decis astfel să înființeze un muzeu dedicat crucifixului, iar în 20 de ani a strâns peste 1500 de exemplare. Astăzi, în ziua Înălțării Sfintei Cruci, s-a celebrat hramul lăcașului de cult.

Scrisoarea Pastorală a Preafericitului Părinte Cardinal Lucian la Sărbătoarea Naşterii Domnului 2021: Un îndemn la vaccinare şi respectarea regulilor sanitare

Cardinalul Lucian, Arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, adresează, în Pastorala de Crăciun, un îndemn la vaccinare împotriva COVID-19 şi la respectarea ''cu stricteţe'' a tuturor măsurilor sanitare pentru ameliorarea situaţia actuale şi prevenirea agravării acesteia.

După 20 de ani. Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România, rememorată

Papa Ioan Paul al II-lea numea țara noastră: "Grădina Maicii Domnului". Era într-o zi de 7 mai când un milion de români au ascultat cuvântul Sfântului Părinte. O vizită istorică. Pentru prima dată de la Marea Schismă din 1054 un papă a vizitat o țară preponderent ortodoxă. Acum, la 20 de ani distanta un alt conducător al lumii catolice revine în România.

Ultima Oră

Cele mai citite