Descoperire arheologică lângă Oradea. Este vorba despre vechiul cimitir al satului Sântion. Zona este cercetată de arheologi care speră să găseasca piese cu valoare știinţifică

Descoperire neașteptată în Bihor. Un cimitir vechi de sute de ani a fost scos la lumină în timpul lucrărilor de construire a drumului care va lega Centura Oradea de Autostrada A3 Transilvania. Este vorba despre vechiul cimitir al satului Sântion, aflat la doar câțiva kilometri de municipiul Oradea. Acum, zona este cercetată de arheologi care speră să găseasca piese cu valoare știinţifică.

Tânăra de la Cluj găsită moartă în apropierea unei benzinării, ucisă de iubitul ei pentru că n-a vrut să se căsătorească cu el și să se mute la munte pentru totdeauna

Suspectul principal în cazul tinerei omorâte și abandonate în apropierea unei benzinării dezafectate din Bihor a fost arestat. Bărbatul a fost prins într-o gară din Oradea. El și-a recunoscut fapta, dar declarațiile date la audieri sunt șocante. Acesta le-a spus anchetatorilor că și-a ucis iubita din gelozie, după o ceartă, enervat că femeia i-a refuzat cererea de a rămâne cu el pentru totdeuna la munte.

Incendiu violent într-un bloc din Oradea. Un apartament și acoperișul clădirii au fost cuprinse de flăcări

Evacuare de urgență într-un bloc din Oradea, din cauza unui incendiu puternic. Flăcările au cuprins un apartament de la ultimul etaj al clădirii. În câteva minute, incendiul s-a extins la acoperiș și totul a fost cuprins de fum. Oamenii au ieșit cu disperare din case și au fost ajutați de pompieri. Un bărbat a avut nevoie de asistenţă medicală de urgenţă.

O vijelie a pus la pământ copaci, stâlpi de telefonie și a distrus mai multe acoperișuri din județul Bihor

A fost vijelie în judeţul Bihor, aflat, aseară, sub Cod Portocaliu de vreme rea. Vântul a făcut prăpăd în localitatea Nojorid. Peste 20 de case au rămas fară acoperișuri. Iar zeci de copaci și stâlpi de telefonie au fost puși la pământ. Dar și mobilizarea comunității a fost exemplară. Încă de aseară, cu ajutor din partea multor localnici, cei năpăstuiți au început să repare stricăciunile. Iar câteva case au deja acoperișurile refăcute.

Echipele mobile de vaccinare anti Covid merg la persoanele vulnerabile. Județul Bihor are cele mai multe imunizări de acest tip

În Bihor, aproape 2.500 de persoane au fost vaccinate anti Covid de echipele mobile. Acestea se ocupă de populatia vulnerabilă, cum ar fi persoanele din centrele de îngrijire, dar şi cele cu afecţiuni cronice sau dizabilităţi. Echipa Ştirilor TVR a însoţit medicii care merg din casă în casă pentru a-i vaccina pe cei care nu pot ajunge la centrele de vaccinare.

Ultima Oră

Cele mai citite