Bacalaureat
Bacalaureatul începe peste 5 luni, cu probele orale. Pe 12 februarie 2018, are loc primul examen, cel la Limba Română. Urmează proba la limba maternă, evaluarea competenţelor digitale, iar în perioada 21-22 februarie examenul oral la limba străină.
Au trecut cu brio Bacalaureatul, sesiunea de toamnă, după ce în vară au fost eliminați din examenul maturității
Bucurie, până la urmă, pentru cei doi elevi care au fost eliminaţi de la Bacalaureat în vară pentru că aveau scrisuri diferite pe lucrarea la istorie. Ambii au promovat examenul la sesiunea din toamnă. Tinerii au susţinut în permanență că sunt nevinovaţi.
S-au afișat primele rezultate ale Bacalaureatului de toamnă
Emoții pentru absolvenții de liceu care au susținut Bacalaureatul de toamnă. S-au afișat primele rezultate, pe care tinerii le pot contesta până la ora 20:00. Rata de promovare a examenului, înainte de contestații, este de 26%, potrivit datelor Ministerului Educației. Rezultatele finale se vor afișa pe 6 septembrie.
Discuții despre reguli noi la BAC: Probele orale - în primăvară, probele scrise - în vară. Lucrările vor fi corectate online
Examenul de Bacalaureat se schimbă radical! De la anul, elevii vor susţine probele orale în primăvară şi pe cele scrise, în vară. Iar lucrările vor fi corectate online, printr-un sistem asigurat de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Reprezentanţii elevilor şi ai părinţilor nu sunt de acord ca dascălii să corecteze de acasă, aşa cum e în proiect, pentru că ar afecta obiectivitatea.
Bacalaureat - sesiunea de toamnă: Luni - evaluarea competențelor de comunicare orală în limba română și maternă
Bacalaureatul - sesiunea de toamnă - continuă luni cu proba de evaluare a competențelor de comunicare orală în limba română, dar și cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B) pentru absolvenții de liceu aparținând minorităților naționale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale.
Bacalaureat, sesiunea de toamnă. Șapte elevi au fost eliminați din examen în județul Timiș
Șapte elevi din judeţul Timiş au fost eliminați la a doua probă obligatorie a examenului de Bacalaureat. Tinerii au încercat să fraudeze examenul și au pierdut nu doar șansa de a-l promova în această sesiune, ci și dreptul de a mai participa la Bac până în 2019, când vor trebui să susțină toate probele. În cele cinci centre de examinare din județ au fost așteptați peste 700 de candidați, dar 180 au absentat.
Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului a început cu proba scrisă la Limba română
Aproape 40.000 de mii de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat. Astăzi, vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura română, iar miercuri pe cea obligatorie, a profilului. Joi e proba la alegere, iar de vineri încep examenele orale. Primele rezultate vor fi afişate pe 1 septembrie, şi tot în aceeaşi zi se pot depune contestaţiile.
Începe Bacalaureatul de toamnă! Rezultatele vor fi afișate pe 1 septembrie
Cu speranţa că vor reuşi de această dată, aproape 40.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat. O parte dintre ei sunt la prima încercare, pentru că în vară n-au putut da examenul din cauza corigențelor. Alţii nu l-au luat.
Elevii bucureșteni de 10 merg într-o tabără în Croația, plătită de Primăria Capitalei
240 de elevi din Bucureşti au fost premiați pentru rezultatele bune la învățătură. Cei care au avut medii de 10 la Bacalaureat şi Evaluarea Naţională sau sunt şefi de promoţie pleacă într-o tabără în Croaţia, cu 1.000 de lei bani de buzunar. Toată distracţia este plătită de Primăria Capitalei.

