Marş pentru Viaţă. Manifestații anti avort au avut loc în mai multe orașe din țară

Mii de oameni din toată țara au participat astăzi la marșuri de susținere pentru familia tradițională și împotriva avortului. Oamenii au scandat "Fiecare viață este un dar " și "Orice copil merită o zi de naștere" și au cerut autorităților noi măsuri pentru creșterea natalității. Manifestațiile au fost organizate cu sprijinul arhiepiscopiilor ortodoxe din țară.

România este pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de mame minore

Renunță prea devreme la copilărie și devin mame. Este cazul a mii de fete care nasc la vârste tot mai fragede, uneori chiar și la 12 ani. Trăiesc toată viața cu traume fizice și emoționale și doar rareori primesc ajutor. România este pe primul loc în Uniunea Europeană, la numărul de mame minore.

Marş pentru viață și familie în Capitală şi în zeci de oraşe din ţară

"Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine!" Este mesajul pe care sute de oameni îl transmit astăzi, de Buna Vestire, prin marşul pentru Viaţă şi Familie, organizat în Bucureşti. Astfel de manifestaţii au loc în peste 280 de localităţi din ţară şi din Republica Moldova. Viaţa este primul şi cel mai important drept al oamenilor, au spus ei. Iar familia, nucleul unei societăţi de care trebuie să avem grijă.

Ultima Oră

Cele mai citite