Studiu: O terapie genică a restabilit auzul pentru cinci din şase copii surzi

O terapie genică experimentală, dezvoltată de o companie din China, a restabilit auzul la copii cu surditate congenitală, au anunţat miercuri cercetătorii care coordonează un studiu clinic, o reuşită care se adaugă astfel dovezilor tot mai numeroase privind eficacitatea unor astfel de tratamente.

Purtarea măștii sanitare, o problemă pentru elevii cu deficiențe de auz

Dintre noile reguli pe care trebuie să le respecte copiii în școli, cea mai problematică pentru cei cu deficiențe de auz va fi purtarea măştii. Le va îngreuna și mai tare respirația și, mai ales, comunicarea. Reprezentanții Ministerului Educației nu văd că ar fi o problemă.

Destine distruse în faşă. Aparatele de testare auditivă a bebelușilor întârzie să ajungă în maternități

Programul de testare auditivă a tuturor bebeluşilor e blocat de opt luni. Contractul dintre stat şi compania câştigătoare a fost încheiat vara trecută, dar aparatele n-au ajuns în maternităţi. Fără ele, o parte dintre bebeluşii cu probleme de auz sunt diagnosticaţi greşit cu retard sau autism. Ministerul le dă un ultimatum managerilor. Cine nu cumpără aparatele va fi demis!

OMS avertizează: Atenție la volum! Muzica ascultată la căști poate duce la pierderea auzului

Semnal de alarma tras de Organizația Mondială a Sănătăţii! Peste un miliard de adolescenţi şi tineri riscă să-şi piardă auzul din cauza faptului că ascultă muzica prea tare. Medicii se confruntă deja cu un număr în creștere de pacienți cu probleme auditive. Tinerii recunosc că, în cluburi, dansează lângă boxe ori ascultă muzică la căşti la un volum mare, o perioadă îndelungată.

Tabletă pentru testarea auzului. Spitalul Victor Gomoiu din Capitală este singurul cu un astfel de aparat

Cum ar fi că o joacă de 10 minute a copilului pe o tabletă să fie echivalentul unui consult ORL amănunţit, în care se poate desoperi orice problemă de auz? Deşi pare imposibil, acest lucru a devenit realitate la Spitalul Victor Gomoiu din Capitală. În cadrul campaniei "Auzul e un dar, nu îl ignora", derulată în parteneriat cu TVR, spitalul a primit o tabletă performantă, singura de acest fel, din România.

Ultima Oră

Cele mai citite