Patruzeci de muzee din Franţa, vizate de un atac cibernetic de tip ransomware

Grand Palais, care găzduieşte probe sportive organizate în cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, se numără printre cele aproximativ 40 de muzee din Franţa care au fost vizate de un atac cibernetic de tip ransomware pe parcursul weekendului trecut, a declarat luni o sursă din Poliţia franceză, informează AFP.
Atac cibernetic. Arhiva

Pagina de Facebook a UMF ”Carol Davila”, compromisă. DNSC a oferit sprijin pentru recuperarea contului

Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti anunţat că pagina oficială de Facebook a instituţiei a fost compromisă în urma unui atac cibernetic. Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a oferit sprijin Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", pentru demararea procedurilor necesare de raportare către compania Meta, în vederea recuperării contului.

Întreruperea sistemelor Microsoft,cauzată de o actualizare defectuoasă a platformei CrowdStrike

Criza globală declanșată de eroarea de update a sistemului de protecție cibernetică a afectat România în mică măsură. Cele mai multe probleme au fost legate de anularea sau întârzierea unor zboruri. Sisteme importante din România, precum cele de securitate națională și de sănătate, nu au avut de suferit, susțin reprezentanții statului român.

Ultima Oră

Cele mai citite