Tarife de referință pentru reparații în service-uri auto. Societățile de asigurare reclamă că în unele situații service-urile cer decontarea unor sume mai mari decât ar trebui

Şoferii ar putea afla mai uşor care este preţul corect pe care trebuie să îl plătească pentru reparaţiile auto. Guvernul vrea să introducă tarife de referinţă pentru service-uri. Reprezentanţii societăţilor de asigurare spun că măsura este una firească în condiţiile în care pentru poliţele RCA au fost impuse tarife de referinţă încă din 2017. Patronii de service-uri cer însă o analiză. În caz contrar, ameninţă cu proteste.

Firmele ar putea fi obligate să plătească asigurări de răspundere profesională. În caz contrar, riscă să fie dizolvate de Registrul Comerțului

Oamenii de afaceri vor fi puși la noi cheltuieli: de data aceasta e vorba de o asigurare de răspundere profesională, pe care ar putea fi obligați s-o plătească anual. Asigurarea va acoperi eventuale cheltuieli legate de insolvență. În caz contrar, firmele riscă să fie dizolvate de Registrul Comerțului. E un abuz - spun reprezentanții mediului de afaceri.

Deficitul bugetar pe primele nouă luni ale anului 2018 a ajuns la 16,8 miliarde lei

Execuţia bugetului general consolidat pe primele nouă luni ale anului 2018 s-a încheiat cu un deficit de 16,8 miliarde lei, respectiv 1,77% din PIB, în creştere cu 10 miliarde lei faţă de deficitul de 6,8 miliarde lei (0,81% din PIB) înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2017, potrivit datelor publicate marţi de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Despăgubiţi şi în caz de furtună. Parlamentarii vor să modifice legea asigurărilor obligatorii pentru locuințe

Legea asigurărilor obligatorii pentru locuințe ar putea fi modificată, iar românii afectați de furtuni să fie și ei despăgubiți. Propunerea aleșilor este susținută de Guvern. Deși doar 20% dintre români au astfel de asigurări, specialiștii în domeniu susțin că o astfel de măsură i-ar face mai responsabili pe cei care nu cred că vor fi afectați de calamități naturale. Dar nu este exclus ca polițele obligatorii să aibă alte prețuri după aceste modificări.

Case fără asigurare. 50 de lei i-ar fi salvat pe sinistrații de la ultimele inundații

Oamenii lăsăţi fără case de viiturile din ultima săptămână sunt acum în faţa unui alt necaz: vor trebui să reconstruiască totul din banii lor. Nu aveau nici măcar asigurarea obligatorie a locuinţei, care de câţiva ani este impusă de lege. 7 milioane de case nu au nici acum poliţă de asigurare, deşi preţul este mai mic de 50 de lei pe an.

Asigurările CASCO vă pun la adăpost mașinile. Atenție însă la polițe!

Vremea severă din ultimele zile le-a stricat vacanța multor turiști. Pe lângă concediul ratat, au de plătit sume exorbitante pe reparațiile mașinilor. Nu aveau încheiate asigurări CASCO. În multe cazuri, mașinile au fost complet distruse de viituri, căderi de copaci sau grindină. În zonele turistice din Grecia, Turcia și Bulgaria, astfel de fenomene s-au tot repetat.

Asigurări mai ieftine, pentru șoferii cuminți. Reduceri de până la 50% pentru cei care nu fac accidente

Preţurile asigurărilor RCA se rescriu între bonusuri şi penalităţi. Accidentele sunt cele care pot încărca poliţa unui şofer cu sume substanţiale. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a dat deja publicităţii noile reguli în care există însă şi prevederi controversate: cele prin care despăgubirile în caz de accident se vor acorda nu doar la cererea unui service, ci şi în urma unor licitaţii.

Ultima Oră

Cele mai citite