Polițiștii au depistat, în Ploiești, reprezentantul unei firme care nu a putut prezenta documente de proveniență pentru aproximativ 2,5 tone de articolele pirotehnice, în valoare de aproximativ 80.000 de lei.
A început marea goană după tradiționalele artificii, petarde și steluțe pentru Revelion! S-au format cozi la tarabe și în centrele comerciale autorizate, asta pentru că numărul vânzătorilor de articole pirotehnice e mai mic decât în anii trecuți. Polițiștii au fost vigilenți și au verificat cine are autorizație și cine vinde materiale pirotehnice ilegal.
Este sezonul petardelor, o afacere care prosperă în aceste zile. Şi oficial, şi la negru. Când polițiștii care păzesc piețele se întorc cu spatele, comercianţii vând ilegal petarde și artificii periculoase cu 400 și chair cu 500 de lei setul.