Harry și Meghan au făcut publică o fotografie cu fetița lor, Lilibet, care a împlinit un an. Ce i-a urat Familia Regală micuței la aniversare

Ducii de Sussex, Meghan și Harry, au dat publicității o nouă fotografie cu fiica lor, Lilibet, pentru a marca prima ei aniversare. Fetița a împlinit un an sâmbătă, pe 4 iunie, și a fost sărbătorită în Marea Britanie, unde se afla împreună cu părinții și fratele ei, Archie, pentru a participa la manifestațiile prilejuite de Jubileul de Platină al Reginei Elisabeta a II-a.

Ducii de Sussex au anunțat că așteaptă al doilea copil în aceeași zi în care, în urmă cu 37 de ani, Prințesa Diana anunța că este însărcinată cu Harry

Prinţul Harry şi Meghan Markle vor fi din nou părinţi. Ducesa e însărcinată, lucru vizibil într-o nouă fotografie oficială prin care au făcut şi anunţul. Viitorul copil se va naşte în vară. Şi, pentru că Harry şi Meghan locuiesc acum în California, noul membru al familiei regale va fi automat cetăţean american.

Noi imagini cu Archie, fiul prinţului Harry, la prima aniversare. Cum l-au felicitat regina Elisabeta, prințul Charles, William și Kate

Noi imagini cu Archie, fiul prinţului Harry și al soției sale, Meghan, au fost făcute publice cu ocazia primei sale aniversări. Este vorba despre un filmuleț în care Archie apare alături de mama sa, care citește dintr-o carte pentru copii. Sunt primele imagini făcute publice cu micuțul, din decembrie anul trecut. Regina Elisabeta, prinţul Charles şi ducii de Cambridge, William și Kate, i-au urat „La mulţi ani!” pe rețelele sociale.

Ultima Oră

Cele mai citite