Antony Blinken
Secretarul de stat american Antony Blinken i-a comunicat sâmbătă omologului său chinez, Wang Yi, că incidentul în care balonul chinez a fost doborât de armata americană nu ar trebui să se mai repete, în cadrul unei întrevederi desfăşurate Munchen, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, informează duminică AFP.
Conferința de Securitate de la Munchen. Sprijin ferm al Occidentului pentru Ucraina, inclusiv privind creșterea livrărilor de armament. China a renunțat la statutul de neutralitate în favoarea Rusiei
Rusia a comis crime împotriva umanităţii în cursul invaziei sale în Ucraina. Este concluzia administrației de la Washington și a fost pronunțată de către vicepreședintele Kamala Harris la Conferința pentru Securitate de la Munchen. De asemenea, președintele Comisiei Europene a spus că se dorește creșterea livrărilor de armament către Ucraina. Liderii occidentali și-au exprimat sprijinul ferm pentru Kiev și au subliniat că Beijingul a ales să fie de partea Rusiei.
Amploarea programului de baloane de spionaj al Chinei. Beijingul vrea să dezvolte „vehicule mai ușoare decât aerul”
Fără îndoială că vor exista momente tensionate în consiliile de administrație ale companiilor tehnologice occidentale în următoarele zile, după ce s-a dezvăluit că balonul chinezesc de spionaj doborât după ce a traversat Statele Unite avea componente de fabricație occidentală pe care era scris în limba engleză, scrie The Spectator.
Biden ''nu caută un conflict'' cu China după scandalul balonului. Liderul american crede că Xi Jinping întâmpină "probleme enorme"
Joe Biden "nu caută un conflict" cu China, a declarat el, potrivit unor fragmente difuzate miercuri dintr-un interviu pentru canalul PBS, în contextul în care Statele Unite tocmai au distrus un balon chinez care a survolat teritoriul lor. Joe Biden a estimat miercuri că omologul său chinez, Xi Jinping, se confruntă cu "probleme enorme", în special pe plan economic, notează AFP.
Secretarul de stat Antony Blinken oferă sprijinul SUA omologului turc Mevlut Cavusoglu pentru a ajuta țara afectată de cutremur
Secretarul de stat american, Antony Blinken, i-a transmis omologului său turc, Mevlut Cavusoglu, să comunice ce pot face Statele Unite pentru a ajuta ţara puternic afectată de cutremur, a declarat luni reporterilor purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, informează Reuters.
De ce folosește China baloane de spionaj, deși are sateliți. Baloanele de recunoaștere au fost folosite prima oară de francezi, în 1794
Încă un balon de cercetare a fost depistat peste Ocean, deasupra Americii Latine. Beijingul, care regretă incidentul, spune că survolul balonului este doar un pretext pentru Statele Unite de a defăima China.
Autoritățile chineze afirmă că incidentul cu balonul de observație este un pretext pentru ”defăimarea” țării. Șeful diplomaţiei americane Antony Blinken a amânat vizita planificată la Beijing
Beijingul a declarat sâmbătă că survolul controversat al unui balon de observaţie chinez în Statele Unite este folosit ca un pretext pentru "defăimarea" Chinei, informează France Presse.
Tensiunile dintre Statele Unite și China s-au redus, afirmă Antony Blinken. Pretenția Beijingului în privința Taiwanului rămâne un motiv de îngrijorare
Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a recunoscut vineri o scădere a tensiunilor cu China, exprimându-şi în acelaşi timp din nou îngrijorarea în legătură cu Taiwanul, scrie AFP.
SUA şi Japonia salută ''alinierea lor strategică'' în faţa Chinei
Statele Unite şi Japonia au afişat miercuri "alinierea strategică" în domeniul apărării care se extinde până în spaţiu, în faţa preocupărilor crescânde cu privire la China şi tensiunile legate de Taiwan şi Coreea de Nord, notează AFP.

