Negocieri pentru găsirea unei soluții în cazul facturilor la energie. Măsuri care se iau în calcul: Reducerea TVA-ului cu 5 procente, vouchere pentru gospodăriile afectate, adaos comercial de cel mult 5%

Românii ar putea afla săptămâna aceasta cât vor plăti pentru energie electrică și gaze începând cu 1 aprilie. Pachetul de măsuri care să mai taie din prețurile mari ale facturilor ar trebui finalizat de guvern. Se caută și soluții pentru ca efectul să fie pe termen mai lung. Scăderea TVA și acordarea de vouchere pentru consumatorii vulnerabili, dar și reducerea adaosului comercial al furnizorilor sunt câteva dintre variantele luate în calcul.

ANRE: Furnizorii de energie sunt obligaţi să dea explicaţii clare consumatorilor cu privire la valoarea facturii

Consumatorii finali care au neclarităţi cu privire la valoarea facturii trebuie să se adreseze în primul rând furnizorului, care este obligat să ofere explicaţii clare, apoi, dacă nu sunt mulţumiţi de răspuns, să depună plângeri la Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), la alte instituţii şi chiar în justiţie, se arată într-un comunicat al ANRE, remis, miercuri.

Alexandru Stănescu, fratele secretarului general al PSD Paul Stănescu, ales membru în Comitetul de Reglementare al ANRE

Plenul reunit a validat astăzi numirea unui nou membru în conducerea Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei. Coaliţia l-a susținut pe Alexandru Stănescu, fratele secretarului general al PSD, Paul Stănescu. Chiar dacă opoziția a contestat această numire pe motiv că Stănescu nu are studii și experiență în domeniu, coaliția la guvernare și-a impus punctul de vedere. Alexandru Stănescu nu a fost prezent la momentul votului.

Ultima Oră

Cele mai citite