EXCLUSIV "Părinţii trebuie să-şi ducă luni copiii la şcoală". Interviu cu ministrul Educației

'Şcolile se deschid luni', dă asigurări ministrul Educaţiei. Daniel David a declarat în exclusivitate pentru TVR Info că profesorii au obligaţia legală să primească elevii, iar protestele trebuie să respecte şi drepturilor celorlalţi, fără să blocheze sistemul. Ministrul a mai explicat că, fără măsurile de criză, bursele şi salariile profesorilor nu ar fi putut fi acoperite până la sfârşitul anului.

Şcoală, veche de 50 de ani, complet renovată cu ajutorul voluntarilor, în județul Giurgiu

250 de voluntari, din București și din alte orașe, și-au pus ambiția ca într-o singură zi să renoveze o școală din judetul Giurgiu, unde învață 130 de elevi și care n-a mai fost refăcută de la construcție, acum 50 de ani. Schimbă parchetul din clase, vopsesc pereții interiori în întreaga clădirie, refac chiar și toaletele. Proiectul Asociației Playouth e susținut de patru companii, care au contribuit cu materiale în valoare de 100 de mii de euro.

Elevi mutaţi peste noapte la o şcoală din alt sat

În timp ce multe școli caută să transforme orice spațiu în sală de clasă, din cauza numărului mare de elevi, la Șinca Nouă se întâmplă exact invers. Mai multe clase au fost desființate peste noapte.

Ultima Oră

Cele mai citite