În Franța, prețurile pentru aproximativ o sută de produse considerate de bază vor scădea începând cu luna viitoare. Asigurările vin din partea ministrului Economiei, care anunță și sancțiuni pentru comercianții și producătorii care nu vor respecta regulile.
Guvernul Ungariei a decis să prelungească plafonarea preţurilor la combustibili şi alimentele de bază după 1 octombrie, când urma să expire această măsură, transmite agenția Reuters, preluată de Agerpres.
Crucea Roşie Română, cu sprjinul Crucii Roşii Americane, a trimis, în luna august, cetăţenilor ucraineni din Cernăuţi şi Uzhhorod 18 de tiruri cu peste 470 de tone de alimente de bază.
Guvernul vrea să monitorizeze stocurile de produse agricole și alimente. Și obligă marii producători și comercianți să anunțe periodic ce cantități au în depozite. Sunt vizate, legumele și fructele, cerealele, laptele și produsele lactate, carnea dar și alte alimente.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Marcel Ciolacu, a spus miercuri că s-a găsit finanțare pentru acordarea voucherelor pentru alimentele de bază și nu există niciun risc să nu fie bani pentru implementarea acestei măsuri.
Românii cu venituri mici ar urma să primească bonuri valorice pentru a face față mai ușor scumpirilor. La fel ar putea fi ajutați și elevii săraci pentru a-și cumpăra rechizite și alimente. Iar în cazul transportatorilor este luată în calcul decontarea unei părți din costul carburanților. Acestea sunt principalele propuneri discutate de partidele din coaliție prin care ar trebui să se atenueze impactul creșterii prețurilor.
Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a afirmat duminică, într-o conferință de presă, că nu s-a luat niciodată în calcul raţionalizarea alimentelor.
Țările central și est-europene se luptă cu inflația și, din cauza scumpirilor, de sărbători, oamenii strâng cureaua. S-a scumpit absolut tot: alimente, carburanți, energie. La produsele de bază nu s-au mai înregistrat asemenea scumpiri în ultimii 10 ani.