Vladimir Putin l-a ridicat în grad pe directorul adjunct al Agenției penitenciarelor, după moartea subită a lui Navalnîi

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a acordat gradul special de general-colonel prim-directorului adjunct al Serviciului Federal al Penitenciarelor din Rusia (FSIN), Valeri Boiarinev, potrivit decretului prezidenţial publicat pe portalul oficial de informaţii juridice al guvernului rus, informează publicaţia The Moscow Times pe pagina sa web în limba rusă.

Armata rusă, în ofensivă și pe frontul din sud în Ucraina

Trupele ruse încearcă să avanseze în estul Ucrainei, lansând atacuri lângă Avdiivka, după retragerea forțelor ucrainene din acest oraș. Kievul a anunțat că a deschis o anchetă pentru crime de război ale rușilor după apariția unor informații cu privire la execuția a 8 prizonieri de război ucraineni în contextul retragerii trupelor Kievului.

Trupul lui Aleksei Navalnîi n-a fost încă predat rudelor. Înmormântarea ar putea avea loc peste o lună, după alegeri

Rudelor opozantului rus Aleksei Navalnîi li s-a interzis pentru a treia zi accesul la trupul neînsufleţit al acestuia, a declarat luni echipa sa, precizând că mama bărbatului "nu este autorizată" să intre în morga unde s-ar putea afla cadavrul, relatează AFP. Pe de altă parte, autoritățile ar putea să amâne înmormântarea disidentului rus până după alegerile prezidențiale din Rusia, pentru ca să evite eventuale proteste la realegerea lui Putin, a explicat Liviu Iurea, corespondentul TVR la Moscova.

Ultima Oră

Cele mai citite