Aleksei Navalnîi
Principalul oponent politic al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, vizat de mai multe proceduri judiciare, va apărea în instanţă de două ori sâmbătă, în procese ce riscă să-l trimită într-un lagăr de muncă forţată timp de aproape trei ani, scrie AFP.
Vladimir Putin îi acuză pe occidentali că se folosesc de Navalnîi pentru a încerca să izoleze Rusia
Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat ţările occidentale că se folosesc de opozantul Aleksei Navalnîi, aflat în închisoare, ca parte a "politicii lor de izolare" a Rusiei, transmite duminică AFP, preluată de Agerpres.
Avocaţii lui Navalnîi au făcut recurs la decizia de condamnare la închisoare a opozantului rus
Avocaţii liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi au făcut vineri recurs la pedeapsa cu închisoarea de trei ani şi jumătate impusă la 2 februarie pentru încălcarea termenilor unui control judiciar, transmite EFE, preluată de Agerpres.
Rusia: Aleksei Navalnîi, judecat pentru calomnie
Principalul adversar al Kremlinului continuă să fie hărțuit de autoritățile ruse. Aleksei Navalnîi, aflat în închisoare în urma unui proces îndoielnic, a fost adus din nou la tribunal. El s-a ales cu o nouă plângere penală din partea unui veteran. Între timp, Rusia amenință că poate rupe relațiile cu Uniunea Europeană. Cu amănunte, corespondentul nostru, Liviu Iurea.
Rubla se depreciază din cauza tensiunilor geopolitice
Sporirea perspectivelor unor noi sancţiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei a dus vineri la deprecierea rublei, după ce Banca Centrală a ţării a menţinut nemodificată rata dobânzii la 4,25%, transmite agenția Reuters.
O nouă audiere în procesul în care Navalnîi este acuzat de calomnie
Opozantul rus Aleksei Navalnîi a compărut din nou astăzi în faţa unui tribunal, pentru reluarea unui proces de calomnie, relatează AFP. La fel ca la fiecare proces al lui Navalnîi, efective importante de poliţie au fost desfăşurate în jurul clădirii tribunalului.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov: Rusia este pregătită să rupă legăturile cu Uniunea Europeană în cazul impunerii unor sancțiuni dureroase
Moscova este pregătită să rupă legăturile cu Uniunea Europeană în cazul instituirii de către blocul comunitar a unor sancţiuni economice dureroase împotriva Rusiei, a declarat Serghei Lavrov, citat pe site-ul Ministerului rus de Externe.
Josep Borrell propune liderilor UE noi sancţiuni împotriva Rusiei
Şeful diplomaţiei UE Josep Borrell a recomandat marţi adoptarea de noi sancţiuni împotriva Kremlinului, după afrontul suferit în timpul vizitei sale la Moscova şi şi-a anunţat intenţia de a face propuneri în acest sens statelor membre, relatează AFP şi dpa, preluate de Agerpres.
Arestarea lui Alexei Navalnîi a produs indignarea Occidentului
Arestarea lui Alexei Navalnîi a produs indignarea Occidentului care a cerut răspicat eliberarea lui. Uniunea Europeană amenință cu sancțiuni drastice, dar pe ruși se pare că îi interesează spre deloc. Mai mult, Moscova a trecut la un atac frontal la adresa Uniunii pe care o consideră un partener neserios pentru că, spune ministrul rus de Externe, Uniunea Europeană ia măsuri unilaterale fără nicio bază legală. Declarația a fost făcuta vineri, la Moscova, de față cu șeful diplomației europene. Dar n-ar fi singurul lucru care s-a întâmplat în prezența lui Josep Borell în Rusia. Tot vineri, au fost expulzați mai mulți diplomați din Germania, Polonia și Suedia, sub pretextul că au parricipat la demonstrațiile de susținere a lui Alexei Navalnîi. Și tot vineri, dizidentul rus, apare din nou în instanță, de data asta într-un alt caz. Un fiasco a fost vizita lui Josep Borell, pe care de altfel politicienii de la Bruxelles l-au prevăzut. Nu e de mirare că eurodeputați ca Dragoș Tudorache îi cer demisia politicianului de stânga. Deocamdată, Navalnîi rămâne după gratii 2 ani și 8 luni.

