Ezitarea Occidentului ajută Rusia. "Problema Vestului - dacă Ucraina cedează, va avea de apărat Estul Europei, pe noi"

Se fac 2 ani de la invadarea Ucrainei şi, după o contraofensivă eşuată a armatei Kievului, Rusia pare să întoarcă soarta războiului în favoarea sa. Vladimir Putin a trecut la o economie de război şi a crescut cheltuielile militare cu aproape 70%, în timp ce ajutoarele Occidentului pentru Ucraina întârzie. Speriate de urmările unei eventuale victorii ruseşti în Ucraina, statele europene încearcă să-şi dezvolte industria de apărare. Posibil, însă, să fie prea târziu, avertizează analiştii. Mykhailo Samus, analist militar, a intervenit în emisiunea "Mapamond", de pe TVR INFO, pentru a detalia cum se vede situația de la Kiev.

Budapesta avertizează: Ungaria este departe de a ajunge la un acord cu UE în privința ajutorului pentru Ucraina

Ungaria este departe de a ajunge la un acord cu Uniunea Europeană în privinţa ajutorului pentru Ucraina, a declarat joi şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, în contextul în care UE încearcă să obţină un acord asupra unui nou pachet de asistenţă financiară pentru Kiev, relatează Reuters şi MTI.

În timp ce guvernele întârzie, străinii oferă ajutor Ucrainei cu titlu individual

În timp ce dezacordurile politice din Uniunea Europeană şi Statele Unite încetinesc livrarea ajutorului financiar şi militar atât de necesar Ucrainei, mii de străini continuă să-şi investească resursele, timpul şi efortul pentru a susţine apărarea Ucrainei împotriva Rusiei şi pentru a atenua suferinţa poporului ucrainean.

Ultima Oră

Cele mai citite