agricultură
Deficitul României în comerţul cu produse agroalimentare a crescut cu aproape 66% în primul trimestru din acest an, comparativ cu perioada similară din 2020, până la 755,34 milioane de euro, potrivit datelor furnizate la solicitarea AGERPRES de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Seceta, dușmanul agricultorilor din vestul țării
Culturile de porumb și soia din Banat sunt afectate de secetă. Pe câmp se vede clar diferența dintre o cultură irigată și una lăsată la voia naturii. Așa că, fermierii ştiu că viitorul este al agriculturii cu îmbunătățiri. În acest an vor avea de câștigat cei care au pus rapiță, orz, orzoaică și grâu de toamnă.
Statele membre UE aprobă reforma Politicii Agricole Comune. Acordul include bani pentru tinerii fermieri şi creează un fond de criză
Statele membre ale Uniunii Europene au dat undă verde luni reformării Politicii Agricole Comune (PAC), după trei ani de negocieri privind reglementările prin care agricultura europeană devine mai verde şi sprijină fermele mai mici, transmite Reuters.
Culturile de cartofi, afectate de inundații. Pământul este prea moale și agricultorii nu pot intra cu utilajele pe câmp
Ploile au adus necazul și pe capul agricultorilor. Țăranii din Lungulețu, zonă renumită pentru producția de cartofi, nu pot intra cu utilajele pe câmp, la recoltat, pentru că pământul este prea moale. Astfel că producția de anul acesta riscă să fie compromisă.
MEHEDINȚI | Agricultorii sunt revoltați că reprezentanții României nu au cerut prin PNRR bani pentru refacerea sistemului de irigații
Loviți de secetă și pierderi uriașe de mai bine de 20 de ani, fermierii români mai primesc o lovitură, cred agricultorii din Mehedinți. Aceștia consideră inadmisibil faptul că prin Planul Național de Redresare și Reziliență nu a fost cerut niciun leu pentru refacerea sistemului de irigații. Fermierii spun că sunt condamnați să facă în continuare agricultură la mila cerului.
Fără bani europeni din PNNR pentru sistemul de irigații
România nu va putea folosi miliardele de euro din Planul Naţional de Redresare pentru refacerea sistemului de irigaţii. Comisia Europeană nu a fost de acord cu propunerea ţării noastre. În timp ce ministrul fondurilor europene susţine că proiectul nu a fost suficient de convingător, ministrul Agriculturii spune că problema e, de fapt, la Comisia Europeană.
GERMANIA | 300 de kilograme de sparanghel, furate de pe un câmp în landul Hessa. Paguba e estimată la 3.000 de euro
Un furt inedit de legume e investigat în Germania. 300 de kilograme de sparanghel au dispărut, de pe câmp. Hoții au strâns recolta care se întindea pe 6 kilometri, în Sudul landului german Hessa.
Fermierii se așteaptă la recolte record de grâu, în urma precipitațiilor abundente
După dezastrul de anul trecut, România ar putea avea una dintre cele mai bune recolte de cereale din ultimii ani. Vremea ploioasă e mană cerească, spun fermierii care se așteaptă la 7-8 tone de cereale la hectar. Și-au amenajat spațiile pentru depozitarea grâului și îl vor vinde doar când vor primi și un preț foarte bun.
Fermieri neputincioși în fața vremii tot mai capricioase
Ploile din ultimele zile au fost o adevărată "gură de oxigen" pentru agricultori. În lipsa unui sistem de irigații, fermierii din Teleorman spun că sunt neputincioși în fața vremii tot mai capricioase din ultimii ani, care pune în pericol recoltele. Această situaţie se răsfrânge și asupra coșului zilnic al consumatorilor care este tot mai scump.

