adaos comercial

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, sâmbătă, că autorităţile de control vor verifica magazinele, pentru a se asigura că ordonanţa de urgenţă privind limitarea adaosurilor comerciale la produsele de bază este "corect aplicată".

Premierul Ciolacu: Marile lanţuri de magazine aplică reducerea preţurilor la alimentele de bază. Am văzut preţuri scăzute cu 35-50%
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, joi, că măsura privind reducerea preţurilor la alimentele de bază, pe care marile lanţuri de magazine a început să o aplice de la 1 august, a scăzut deja preţurile cu 35% şi chiar 50%, adăugând că speră ca de luna viitoare să se ajungă la o inflaţie cu o singură cifră.

Consiliul Concurenţei verifică modul în care companiile aplică reducerea preţurilor la alimentele de bază
Consiliul Concurenţei a demarat o amplă acţiune pentru a vedea măsura în care companiile au aplicat prevederile OUG privind combaterea creşterii preţurilor la unele produse agricole şi alimentare şi va face o analiză comparativă a preţurilor la raft actuale faţă de cele de dinaintea emiterii ordonanţei, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele autorităţii pentru Concurenţă, Bogdan Chiriţoiu.
Lista celor 14 produse alimentare pentru care adaosul comercial este plafonat de la 1 august, timp de 3 luni. Adaosurile comerciale vor fi de cel mult 20%
Cotele de adaos comercial pentru 14 grupe de produse alimentare sunt limitate, începând de marţi, 1 august, pentru o perioadă de 3 luni. Ordonanţa de urgenţă privind stoparea creşterii preţurilor la alimentele de bază a fost aprobată de Guvern la 30 iunie 2023. Autorităţile se vor asigura că ieftinirile chiar au loc şi că unele alimente nu dispar din magazine.
De la 1 august, timp de trei luni, 14 produse alimentare de bază vor avea adaosuri comerciale de cel mult 20%
A mai rămas o săptămână până la reducerea cotelor de adaos comercial pentru alimentele de baza. De la 1 august, timp de 3 luni, 14 produse, printre care unele sortimente de pâine, carne, ouă, dar și fructe și legume proaspete, vor avea adaosuri comerciale de cel mult 20%. Toată lumea se așteaptă la ieftiniri care să se simtă cu adevărat în bugetul fiecărei familii, mai ales că inflația este în continuare la un nivel ridicat.
Mai multe alimente urmează să se ieftinească din august, după limitarea adaosurilor comerciale. Premierul și-ar dori ca măsura să continue după primele 3 luni sub forma unui acord cu retailerii
Guvernul a adoptat în şedinţa de vineri ordonanţa de urgenţă pentru plafonarea temporară a prețurilor la alimentele de bază. În luna august, carnea de porc, de pui, laptele, legumele sau fructele ar trebui să se ieftinească. Ordonanța adoptată intră în vigoare la 30 de la zile de publicarea în Monitorul Oficial și îi obligă pe toți jucătorii de pe lanțul comercial să dea o declarație pe propria răspundere privind nivelul adaosului comercial pe care îl practică.

Ministrul Agriculturii a prezentat OUG privind plafonarea adaosului comercial. Nu se intervine asupra prețului de vânzare impus de fermieri. Comercianții vor declara pe proprie răspundere ce adaos comercial aplică
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin - Ionuț Barbu, a prezentat vineri, ordonanța de urgență care prevede măsuri de plafonare a adaosului comercial pentru 14 alimente de bază. Florin Barbu a precizat că nu se intervine asupra prețului impus de fermieri, deoarece aceștia au oricum un profit mic.

Marcel Ciolacu: Aprobăm OUG ce introduce mecanismul prin care stopăm creșterea prețurilor la alimentele de bază. Concretizăm viziunea noastră despre productivism și patriotism economic
Guvernul aprobă ordonanța de urgență prin care vrea să scadă prețurile alimentelor și îi asigură pe fermieri că nu vor fi afectați de aceste măsuri. Executivul aprobă și o schemă de sprijin pentru firmele românești care fac investiții în unitățile de procesare a alimentelor. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat și aprobarea ordonanței prin care crește venitul tuturor categoriilor de personal din sănătate.

OUG privind limitarea adaosului comercial la unele alimente de bază, pe agenda şedinţei de guvern de vineri
Guvernul va lua în discuţie, în şedinţa de vineri, proiectul de ordonanţă de urgenţă privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare.