Război în Ucraina | Doi morţi şi 10 răniţi în atacul de la muzeul din Kupiansk. Rusia ameninţă cu războiul nuclear. Suedia expulzează cinci diplomaţi ruşi

Rusia a atacat în plină zi un muzeu din estul Ucrainei. Cel puţin doi oameni au murit şi 10 au fost răniţi. Lovitura a avut loc în timp ce trupele ucrainene efectuau o serie de raiduri asupra poziţiilor ruseşti de-a lungul fluviului Nipru. Potrivit Kievului, raidurile au scopul de a reduce capacitatea de luptă a Rusiei. De la Moscova se flutură din nou ameninţarea unui război nuclear, iar cel care vehiculează acest scenariu este Dmitri Medvedev, aliatul lui Putin. Cât despre preşedintele rus, purtătorul de cuvânt al Kremlinului insistă că nu are dubluri şi nu se ascunde în buncăr. Pe plan diplomatic, Suedia a decis expulzarea a cinci diplomaţi ruşi, din cauza activităţilor lor.

Război în Ucraina | Luptele continuă în Bahmut şi în alte localităţi. Ruşii atacă cu drone estul Ucrainei dar şi regiuni îndepărtate de linia frontului. Wagner intenţionează să recruteze încă 30 de mii de luptători

Ministerul Român al Afacerilor Externe condamnă anexarea ilegală de către Federația Rusă a Republicii Autonome Crimeea și a orașului Sevastopol, în urmă cu nouă ani. Oficialii români reiterează poziția fermă de condamnare și nerecunoaștere a acestui act, ce reprezintă o violare flagrantă a principiilor de drept internațional. La exact nouă ani de la anexarea acestui teritoriu ucrainean, Vladimir Putin a ajuns în Crimeea, potrivit presei de la Moscova. Vizita are loc în condiţiile în care Rusia a crescut vârsta de recrutare până la 30 de ani şi a blocat negocierile pentru extinderea pactului privind transportul de cereale ucrainene pe Marea Neagră. Preşedintele Turciei a anunţat că Moscova a acceptat extinderea acordului de transport al cerealelor ucrainene pe Marea Neagră.

Război în Ucraina | Ofensivă puternică a rușilor la Kupiansk. Kremlinul raționalizează muniția. Situație incertă în cazul transportului cerealelor ucrainene

Ucraina și Rusia nu au ajuns încă la o înțelegere pentru prelungirea acordului de transport al cerealelor ucrainene pe Marea Neagră. Moscova ar vrea o prelungire de numai 60 de zile, în timp ce Kievul mizează pe o perioadă de 120 de zile, ca până acum. Înțelegerea a fost stabilită în iulie anul trecut și a fost prelungită în noiembrie, dar expiră în această sâmbătă. Experții spun că, dacă Rusia nu acceptă o extindere, sunt expuși foametei milioane de oameni care depind de cerealele venite din Ucraina. Între timp, luptele continuă pe frontul din estul Ucrainei. Cel puțin doi oameni au fost uciși la Kramatorsk, iar în Kupiansk rușii au lansat o ofensivă puternică.

Oficiali ai ONU şi o delegaţie rusă vor discuta vineri despre prelungirea acordului privind exportul de cereale

Oficiali de rang înalt ai ONU se vor întâlni cu o delegaţiei a Rusiei vineri, la Geneva, pentru a discuta despre prelungirea acordului privind exporturile de cereale ucrainene pe Marea Neagră şi eforturile de facilitare a transporturilor de produse agricole şi îngrăşăminte din Rusia spre pieţele globale, au indicat miercuri Naţiunile Unite, potrivit Reuters.

Război în Ucraina, ziua 252 | Exporturile de cereale ucrainene pe Marea Neagră au fost reluate, după ce Rusia și-a reînnoit participarea la acord. NY Times: Liderii militari ruși au discutat despre folosirea armelor nucleare

Exporturile de cereale ucrainene pe Marea Neagră au fost reluate. Anunţul a fost făcut atât de președintele turc, cât şi de oficiali de la Moscova. Rusia și-a reînnoit participarea la acord, la patru zile de când își anunțase retragerea. Schimbarea de atitudine vine după discuții directe între președinții Erdogan și Putin. Ministrul rus al Apărării a precizat că a primit garanții scrise de la ONU și Turcia că Ucraina nu va folosi coridorul umanitar și porturile sale ca să atace din nou flotila rusească. Vinerea trecută, Rusia anunțat că se retrage din acordul privind exporturile de cereale și nu mai poate garanta siguranța navelor de marfă. Transporturile au decurs însă normal, iar ieri au fost livrate cantități record de grâne. Presa americană scrie că Administrația de la Casa Albă este alertată de posibilitatea ca Rusia să folosească o bombă nucleară în Ucraina, în condițiile în care pierde teren în războiul convențional.

Ultima Oră

Cele mai citite