Accident la Raliul Mureșului. Doi copii au fost răniți după ce mașina pilotată de Mihai Leu a intrat într-un gard de protecție. Potrivit pilotului, micuții nu sunt în pericol. Doar unul dintre ei a avut o rană la picior care a necesitat îngrijiri medicale. Accidentul este investigat de polițiști. Primarul din Târgu Mureş a anunţat că nu vrea să mai permită organizarea raliurilor în oraş.
Pilotul Adrian Răspopa a murit în sala de operație în ciuda tuturor eforturilor făcute de medici. Adrian Răspopa a fost implicat într-un accident rutier în timpul circuitului din zona Hadâmbu. Conducerea Raliului Iaşiului a decis oprirea tuturor probelor aflate în desfăşurare şi anularea etapei.