Scandal în coaliție după tragedia de la cariera Jilț, se cer demisii din partea PSD și PNL

Tragedia de la mina Jilţ aduce din nou pe poziţii opuse principalele partide de la guvernare, PSD şi PNL. Mai mulţi lideri PSD cer schimbarea lui Virgil Popescu de la Ministerul Economiei. Liberalul, pe de altă parte, vrea să fie demisă conducerea Complexului Oltenia: mai precis, preşedintele Daniel Burlan, dar şi Marius Negru, un alt membru al directoratului care ar fi finul preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, ales pe listele PSD.

Ministrul Energiei cere demiterea conducerii Complexului Energetic Oltenia, dar și a altor șefi de la cariera unde s-a produs accidentul în care au murit trei mineri

Încă o serie de măsuri dispuse după tragedia de săptămâna trecută, de la mina Jilţ din Gorj, în care trei oameni au murit și alţi 10 au fost răniţi. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a solicitat schimbarea din funcţie a mai multor şefi, în frunte cu președintele Daniel Burlan, dar şi demararea mai multor controale la Complexul Energetic Oltenia. Anunţul vine ca urmare a întocmirii raportului preliminar, care scoate la iveală mai multe nereguli, a declarat ministrul. Documentul, care a fost cerut de premierul Nicolae Ciucă, va fi prezentat în şedinţa de guvern din această săptămână.

Guvernul, după informațiile privind o posibilă înlocuire a ministrului Energiei, ca urmare a accidentului de la mina Jilţ Sud: La acest moment, nu se pune problema demisiei sau demiterii vreunui membru al Cabinetului

Se face anchetă la Complexul Energetic Oltenia după accidentul de marți, de la mina Jilţ Sud, în care 3 mineri și-au pierdut viața. Ministrul Energiei a fost personal la Gorj și vrea un raport complet de la Corpul de control. Au apărut primele demisii și demiteri, iar surse oficiale au vorbit miercuri şi despre o mutare şoc: s-ar fi luat în discuție chiar înlocuirea din funcție a ministrului Energiei. Guvernul a venit spre seară cu precizări oficiale.

Trei persoane au murit și 13 au fost rănite după ce un vehicul care transporta muncitori s-a răsturnat în cariera de cărbune a Complexului Energetic Oltenia. Ministrul Energiei cere demisii

Accident teribil la Complexul Energetic Oltenia. Trei muncitori au murit și 13 au fost răniți la ieșirea din cariera Jilţ Sud. Camionul care îi transporta s-a răsturnat când a trecut peste banda transportoare de cărbune. 25 de oameni erau în mașină. Ministrul Energiei a ajuns în Gorj și cerut demisiile a 3 șefi ai complexului energetic. Miercuri va ajunge acolo o echipă de la minister, pentru a vedea dacă s-au respectat planurile de securitate în muncă.

Ultima Oră

Cele mai citite