Mai mulți deputați PSD vor prag de 200.000 de euro la abuzul în serviciu și să reducă pedepsele pentru corupție

Parlamentarii PSD se dovedesc neobosiţi când vine vorba de modificarea Codurilor Penale. Chiar înainte de a pleca în vacanţa de Crăciun, la Senat au fost înregistrate mai multe propuneri legislative ale deputatului PSD Cătălin Rădulescu, susţinute şi de alţi aproape 40 de colegi. Cele mai controversate se referă la pragul de 200.000 de euro pentru abuzul în serviciu sau reducerea pedepselor pentru corupţie. Opoziţia le caracterizează drept abominabile.

Monica Iacob Ridzi a fost eliberată condiţionat

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi a fost eliberată condiţionat miercuri seară, după ce a executat 2 ani şi 8 luni din pedeapsa de 5 ani de închisoare pentru abuz în serviciu. Decizia Tribunalului Cluj  este definitivă.

Președintele CJ Iași, Maricel Popa, urmărit penal pentru abuz în serviciu: Îmi voi demonstra nevinovăția

Președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa, a fost pus sub urmărire penală pentru 3 infracțiuni de abuz în serviciu. În același dosar mai sunt urmăriţi penal fostul director al Drumurilor Județene Iași, o societate comercială și administratorul ei. La mijloc ar fi mai multe contracte cu probleme. Informații despre acest caz ne spune Steliana Orășanu, de la TVR Iași.

Ce a spus, de fapt, Comisia de la Veneția despre pragul înalt la abuzul în serviciu? Dezbaterea Orei de Știri

Ordonanţa 13, care a scos în ianuarie sute de mii de oameni în stradă, precum şi două decizii ale CCR au avut la bază o interpretare eronată a unui raport al Comisiei de la Veneţia. Acest lucru a fost confirmat de organismul juridic al Consiliului Europei, la cererea jurnaliştilor Adevărul. În studioul Orei de Știri, jurnalistul Liviu Avram a explicat cum a ajuns la această concluzie.

Uniunea Europeană a dat o directivă prin care a stabilit că pragul la fraudele europene este de maxim 10.000 de euro

Uniunea Europeană a adoptat o directivă care prevede pedepse extrem de dure pentru furtul din banii europeni, potrivit Hotnews. Directiva 1371 privind "combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal" prevede pedepse de minimum 4 ani de închisoare dacă prejudiciul e mai mare de 100.000 de euro.

Procurorul M.I. Moraru: Mi s-a cerut să o rețin pe E. Udrea, deși Parlamentul nu dăduse aviz pentru arestare. N-am vrut să fac circ mediatic

Procurorul Mihaela Iorga Moraru a acuzat astăzi presiuni pe care Laura Codruța Kovesi le făcea asupra ei. Procurorii DNA Doru Țuluș și Mihaela Moraru Iorga au făcut declarații la ieșirea de la ședința Secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, unde se discuta propunerea procurorului șef al DNA de revocare a lor. Declarațiile celor doi procurori pot fi urmărite în secțiunea VIDEO.

CSM a avizat revocarea procurorilor Doru Țuluș și Mihaela Iorga Moraru. Kovesi: Așteptăm ca rezultatele controlului să fie făcute publice

Secția de procurori de la CSM a dat aviz pozitiv solicitării formulate de șefa DNA de revocare a procurorilor DNA Doru Țuluș și Mihaela Iorga Moraru. A fost tensiune maximă în sală pentru că cei doi o acuză la rândul lor pe şefa DNA de presiuni şi imixtiuni în anchete. Procuroarea Moraru spune că Laura Codruţa Kovesi i-ar fi cerut să o reţină pe Elena Udrea. În tot acest scandal, Kovesi e susţinută de procurorul general şi de şeful statului.

Ultima Oră

Cele mai citite