Surse TVR: Guvernul nu mai face rectificare bugetară anul acesta

21 octombrie 2023, 20:33

Ministerele și instituțiile care au nevoie de bani în plus îi primesc acum din fondul de rezervă. În ședința de vineri, spre exemplu, prin hotărâre de Guvern, Ministerul de Interne a primit 960 de milioane de lei din care aproape 400 de milioane merg către plata salariilor. Și Ministerul Educației a primit 184 de milioane de lei pentru a majora salariile profesorilor, așa cum le-a promis Guvernul când au oprit greva. Cei mai mulți bani din fondul de rezervă au fost direcționați însă pentru finalizarea unor proiecte europene.

Marcel Ciolacu: Acordăm Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene 500 de milioane de lei ca să acopere cofinanțarea statului pe cele mai importante programe de investiții. Cu ajutorul acestor fonduri, dăm drumul rapid la plăți europene de peste jumătate de miliard de euro. Astfel, suntem în grafic să depășim 90% la absorbția pe exercițiu financiar ce se încheie în acest an.

Tot din fondul de rezerva, SRI a primit 6,25 de milioane de lei pentru a plăti salariile medicilor de la spitalul pe care îl are în subordine și ale angajaților de la Academia Națională de Informații. Iar conturile Ministerului Transporturilor au fost suplimentate cu 300 de milioane de lei pentru investiții. Către MAE au fost direcționate aproape 87 de milioane de lei, inclusiv pentru întărirea capacității forțelor armate partenere din est și din Balcanii de Vest pentru a face față provocărilor de securitate. Unii primari sunt îngrijorați că, în lipsa banilor, trebuie să oprească proiecte.

Economiștii cred că din fondul de rezervă s-au alocat mai mulți bani decât printr-o rectificare bugetară.

În aceste condiții, deficitul ar putea ajunge pe final de an la 5,5% din PIB, cred economiștii. Peste ținta stabilită la începutul anului de 4,4%.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite