Surse militare: Ucraina a trimis trupe speciale la Pokrovsk, important nod rutier şi feroviar
Ucraina a debarcat trupe speciale pentru a lupta în zonele asediate din oraşul Pokrovsk, din estul Ucrainei, la începutul acestei săptămâni, chiar în momentul în care Rusia a anunţat că a înconjurat forţele Kievului din zonă, au declarat vineri două surse militare ucrainene, citate de Reuters.
Operaţiunea arată cum Ucraina se luptă să stabilizeze situaţia în acest oraş strategic, după ce zeci de militari ruşi au intrat în perimetrul său în această lună.
Cucerirea de către Rusia a oraşului Pokrovsk, un important nod rutier şi feroviar, ar putea permite avansarea în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, pe care Rusia intenţionează să o ocupe în totalitate.
Armata Moscovei avansează încet spre Pokrovsk de peste un an.
Forţele speciale ucrainene au aterizat cu câteva zile în urmă cu un elicopter Black Hawk în cadrul operaţiunii, care a fost complicată de activitatea dronelor ruseşti, a declarat o sursă din cadrul Corpului 7 de Reacţie Rapidă.
Operaţiunea a fost supravegheată de şeful spionajului militar, Kirilo Budanov, iar trupele s-au îndreptat spre zone ale oraşului revendicate de Rusia şi considerate de Moscova vitale pentru liniile de aprovizionare ucrainene, a declarat cealaltă sursă.
Cel puţin 10 militari au putut fi văzuţi coborând dintr-un elicopter pe un câmp, într-un videoclip văzut de Reuters. Agenţia de ştiri nu a putut confirma independent locul sau data la care a fost filmat videoclipul.
Ministerul Apărării rus nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii cu privire la operaţiunea ucraineană.
Cel puţin 200 de soldaţi ruşi au penetrat apărarea oraşului şi au reuşit să ajungă înăuntru, potrivit armatei ucrainene.
Şeful armatei ucrainene a recunoscut joi că situaţia este ‘dificilă’, spunând că liniile de aprovizionare şi apărarea din zonă trebuie consolidate.
DeepState, un proiect ucrainean de cartografiere open-source, estimează că cel puţin jumătate din oraş reprezintă o zonă disputată, care nu este controlată în totalitate de niciuna dintre părţi.
Preşedintele Volodimir Zelenski a făcut referire directă la bătălia de la Pokrovsk în discursul său de seară adresat ucrainenilor.
‘Continuăm să distrugem ocupantul. Cel mai important lucru este să oprim atacurile ruseşti oriunde este posibil’, a transmis Zelenski.

