Superliga, etapa a 22-a: Rapid, pe primul loc după 1-0 cu Metaloglobus
Rapid – Metaloglobus 1-0, victorie chinuită, dar importantă pentru giuleșteni, care urcă provizoriu pe prima poziție.
Pe un gazon care s-a prezentat în condiții excelente, Rapid a avut un meci mai greu decât se anticipa cu codașa Metaloglobus.
În afara unui forcing în minutele de după pauză, echipa lui Gâlcă nu a impresionat în fața unui adversar care s-a apărat cu calm, încercând să evite o înfrângere pe care mulți o anticipau.
Spre bucuria celor 6000 de fani care au sfidat frigul, chinul giuleștenilor avea să se încheie în minutul 79, când Grameni l-a găsit excelent în careu pe Alexandru Dobre și acesta l-a învins pe Gavrilaș cu un șut plasat la colțul lung.
A fost suficient pentru cele trei puncte și poziția de lider interimar, cel puțin până luni când ”U” Craiova joacă la Ploiești.
Remiză la Ovidiu, UTA pe loc de play-off
Farul a făcut un nou pas greșit în tentativa de ajunge în partea de sus a clasamentului, fiind aproape de o înfrângere pe teren propriu cu Hermannstadt. Sibienii au deschis scorul după pauză prin Florescu, printr-un șut spectaculos și au păstrat avantajul până în minutul 88.
Farul a evitat eșecul grație lui Vînă, care a finalizat de la marginea careului. Pe final, Hermannstadt era sa dea lovitura, dar portarul Buzbuchi le-a salvat pe gazde la reluarea lui Buș.
Tot sâmbătă, Unirea Slobozia a cedat pe teren propriu cu UTA, scor 1-3, în primul meci disputat chiar pe arena modernizată a ialomițenilor, după ce trupa lui Vlădoiu și Prepeliță a disputat pe alte stadioane partidele de „acasă” de când a promovat.
Diferența dintre cele două echipe s-a făcut în ultimele 20 de minute. După remiza de la pauză stabilită de reușitele lui Albu, respectiv Coman, Alomerovic și Barbu au punctat decisiv și astfel UTA urcă pe loc de play-off.
Etapa a 22-a:
Rapid – Metaloglobus 1-0 (Dobre ’79)
Farul – Hermannstadt 1-1 (Vînă ’88 / Florescu ’52)
Unirea Slobozia – UTA 1-3 (Albu ’35 / Coman ’24, Alomerovic ’73, Barbu ’82)
Vineri:
FC Argeș – FCSB 1-0 (Pîrvu ’28)
Duminică
Csikszereda – FC Botoșani (ora 15:30)
CFR Cluj – Oțelul (ora 17:45)
Dinamo – ”U” Cluj (ora 20:30)
Luni:
Petrolul – Universitatea Craiova (ora 20:00)
Clasament

Etapa viitoare (23-26 ianuarie):
Metaloglobus – FC Argeș, Hermannstadt – Dinamo, ”U” Cluj – Unirea Slobozia, ”U” Craiova – FC Botoșani, Petrolul – Farul, FCSB – CFR Cluj, Oțelul – Csikszereda, UTA – Rapid.

