Superliga, etapa a 12-a: Dinamo se apropie de primul loc

Stipe Perica a înscris golul de 3 puncte pentru Dinamo la Clinceni / Profimedia Images
3 October 2025, 22:32 (actualizat 3 October 2025, 22:33)

Echipa bucureșteană a câștigat cu 1-0 meciul disputat vineri seara la Clinceni cu Unirea Slobozia și este la doar un punct de lider.

Partida s-a jucat pe ploaie și pe un teren îmbibat de apă, dar acest lucru nu a împiedicat-o pe Dinamo să domine confruntarea cu una dintre revelațiile sezonului.

După câteva ocazii ratate în prima repriză, alb-roșii au deschis scorul la jumătatea actului secund prin Stipe Perica, atacantul croat reluând cu capul din marginea careului mic la doar patru minute de la când intrase pe teren.

Dinamoviștii s-au bucurat și în minutul 76, când Musi a înscris din apropiere, dar golul avea să fie anulat pentru un henț prealabil la Soro.

O victorie la limită, dar fără emoții obținută de formația lui Zeljko Kopic și Dinamo îi suflă în ceafă Universității Craiova, care are un examen dificil duminică pe Arena Națională.

Etapa a 12-a:

Unirea Slobozia – Dinamo 0-1 (Perica ’65)

Sâmbătă:

Csikszereda – Universitatea Cluj (ora 15:00)

FC Argeș – Petrolul (ora 17:30)

Rapid – Farul (ora 20:30)

Duminică:

CFR Cluj – Hermannstadt (ora 15:00)

FCSB – Universitatea Craiova (ora 20:30)

Luni:

Oțelul – Metaloglobus (ora 17:30)

FC Botoșani – UTA (ora 20:30)

Etapa viitoare (17-20 octombrie):

UTA – Oțelul, Universitatea Cluj – FC Botoșani, Hermannstadt – Csikszereda, Petrolul – CFR Cluj, Farul – FC Argeș, Dinamo – Rapid, Metaloglobus – FCSB, Universitatea Craiova – Unirea Slobozia.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite