Summit AI la New Delhi: Guterres, Modi şi Macron cer acces universal la inteligenţa artificială
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat joi, în deschiderea unui summit global la New Delhi, liderii giganţilor tehnologici cu privire la riscurile inteligenţei artificiale, spunând că viitorul acesteia nu poate fi lăsat “la capriciile câtorva miliardari”, în timp ce gazda reuniunii, prim-ministrul Narendra Modi, a declarat că revoluţia tehnologică legată de inteligenţa artificială trebuie să fie “accesibilă şi incluzivă”, relatează AFP.
Adresându-se şefilor de stat şi de guvern şi directorilor din industrie reuniţi la Summitul Mondial al Inteligenţei Artificiale de la New Delhi, şeful ONU le-a cerut magnaţilor din domeniul tehnologiei să sprijine un fond global de trei miliarde de dolari pentru a asigura un acces liber la inteligenţa artificială pentru toţi.
“AI trebuie să aparţină tuturor”, a spus el.
“Viitorul AI nu poate fi decis de o mână de ţări – nici lăsat la capriciile câtorva miliardari”, a adăugat el, avertizând că, dacă nu se iau măsuri urgente, aceasta ar putea agrava inegalităţile în lume.
“Atunci când este utilizată corect, AI poate (…) accelera progresele medicale, oferi mai multe oportunităţi de învăţare, consolida securitatea alimentară, sprijini acţiunile climatice şi pregătirea pentru dezastre şi îmbunătăţi accesul la serviciile publice esenţiale”, a spus Guterres.
“Dar poate, de asemenea, să adâncească inegalităţile, să amplifice prejudecăţile şi să provoace daune“, a avertizat el.
ONU a înfiinţat un organism ştiinţific consultativ privind AI pentru a ajuta ţările să ia decizii informate cu privire la această tehnologie revoluţionară.
Guterres a cerut protejarea oamenilor în faţa exploatării şi a declarat că “niciun copil nu ar trebui folosit drept cobai pentru o AI nereglementată”.
El a pledat pentru garanţii care să asigure mecanisme eficiente de supraveghere şi responsabilitate, precum şi pentru crearea unui “Fond Global pentru IA” pentru a consolida capacităţile de bază.
“Obiectivul nostru este de trei miliarde de dolari”, a declarat el la summit, care reuneşte lideri mondiali şi directori din domeniul tehnologiei, inclusiv Sam Altman de la OpenAI şi Sundar Pichai de la Google.
“Aceasta este mai puţin de 1% din cifra de afaceri anuală a unei singure companii de tehnologie. Un preţ mic de plătit pentru o difuzare a AI de care să profite toţi – inclusiv companiile care o dezvoltă”, a adăugat şeful ONU.
Fără investiţii, “multe ţări vor fi excluse din economia AI”, agravând inegalităţile la nivel global, a avertizat el.
De asemenea, el a atras atenţia că, pe măsură ce nevoile de energie şi apă ale AI cresc vertiginos, centrele de date trebuie să treacă la surse de energie curate, şi nu să pună povara pe comunităţile vulnerabile.
La rândul său, prim-ministrul indian Narendra Modi a declarat că revoluţia tehnologică legată de inteligenţa artificială trebuie să fie “accesibilă şi incluzivă”.
“AI trebuie democratizată astfel încât oamenii să nu fie doar date sau materie primă”, a declarat el în deschiderea summitului. “Ea trebuie să devină un motor al incluziunii şi dezvoltării, în special în Sudul Global“, a adăugat Modi.
A patra reuniune de acest fel, summitul de la New Delhi, care se desfăşoară până vineri, reuneşte aproximativ douăzeci de şefi de stat şi de guvern şi figuri importante din industria tehnologică globală pentru a discuta despre progresul şi riscurile asociate cu AI.
Modi vrea să facă din ţara sa un centru global pentru dezvoltarea acestei tehnologii.
Anul trecut, India s-a plasat pe locul trei – înaintea Coreei de Sud şi Japoniei – în Clasamentul anual al competitivităţii globale în privinţa AI al Universităţii Stanford.
“India consideră că tehnologia AI va fi benefică doar dacă este partajată, iar sistemele sale de bază sunt deschise. Numai atunci milioanele noastre de tineri vor putea să o facă mai bună şi mai sigură”, a declarat Narendra Modi.
“Trebuie absolut să ne asigurăm că AI este utilizată pentru binele comun. Intrăm într-o eră în care oamenii şi instrumentele de AI pot crea, lucra şi evolua împreună”, a continuat el.
În intervenţia sa, preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat că Europa este un “spaţiu sigur”, nu “concentrată orbeşte” pe reglementare, contrar a ceea ce susţin Statele Unite, fiind în acelaşi timp hotărâtă să participe la definirea “regulilor jocului” în domeniul inteligenţei artificiale.
“Contrar a ceea ce spun unii prieteni prost informaţi, Europa nu este concentrată orbeşte pe reglementare (…) Europa este un spaţiu sigur (pentru inovaţie şi investiţii), iar spaţiile sigure câştigă pe termen lung”, a declarat el.
“Suntem hotărâţi să continuăm să stabilim regulile jocului şi să facem acest lucru alături de aliaţii noştri, precum India, pentru că credem în valori fundamentale comune, ştiinţă, statul de drept, echilibrul global, multilateralismul eficient şi inovaţia în beneficiul tuturor”, a adăugat el. Sursa: Agerpres

