Studiu: Tinerii bine instruiți, dar cu pretenții mai mici, își găsesc mai ușor un loc de muncă
Alexandru Ciuraru este din Hunedoara, dar de doi ani stă în Cluj-Napoca, oraş unde şomajul nu depăşeşte 3 procente. E printre cele mai mici din ţară. Aici, a schimbat deja 5 locuri de muncă. Ultimul, de operator de date la o multinaţională.
Absolvenţii de limbi străine sau IT- iștii îşi găsesc un loc de muncă la fel de uşor. Unii sunt recrutaţi înainte să fi terminat facultatea, alţii de pe reţelele de socializare ori site-uri de profil.
La Galaţi, unde rata şomajului este de 9 procente, nu mai găsim acelaşi optimism.
Un studiu arată că 6 din 10 angajaţi îşi pot găsi un nou loc de muncă în mai puţin de 3 luni. Perioada de căutare creşte pentru 20 la sută şi cam tot atâţia spun că schimbarea le-ar putea lua peste şase luni.
ÎŞi GĂSESC UŞOR UN JOB NOU
1 lună – 23% din angajaţi
1-3 luni – 38,6% din angajaţi
3-6 luni – 19,8% din angajaţi
6 luni – 18,7% din angajaţi
(Sursa: studiu eJobs)