Stiloul şi cerneala, scurt istoric necesar în vremea tastaturii şi a ecranului. Pe 3 noiembrie, sărbătorim stiloul
Folosirea stiloului este atestată încă din cele mai vechi timpuri. De la pene de pasăre, beţe de bambus şi peniţe de cupru, până la actualul stilou cu rezervor, nevoia de comunicare a făcut ca aceste instrumente să cunoască o largă răspândire şi o evoluţie rapidă. Pe 3 noiembrie, sărbătorim stiloul.
Primele stilouri au fost folosite în Egiptului Antic (3000 şi 2800 î.Hr) la scrierea manuscriselor şi erau confecţionate din stuf sau papură. Erau prevăzute cu o gaură tubulară centrală, ce puteau absorbi o coloană îngustă de lichid colorat, pe care îl eliberau lent în momentul în care erau înclinate sub un anumit unghi.
Aceste instrumente au fost prezente şi în Evul Mediu, iar din secolul al VII-lea au fost înlocuite de penele de pasăre, conform scrierilor Sfântului Isidor din Sevilla.
Cercetătorii au descoperit că şi manuscrisele de la Marea Moartă au fost scrise tot cu pene înmuiate în cerneală, dar şi Constituţia Statelor Unite.
Pregătirea unei pene pentru a deveni instrument de scris dura destul de mult, fiind degresată temeinic şi uscată în repetate rânduri.
Săpăturile arheologice au scos la iveală, în ruinele oraşului Pompei, a peniţelor de cupru, ceea ce înseamnă că acestea erau folosite încă din secolul I d. Hr.
Nevoia de comunicare şi scris a dus la noi descoperiri şi îmbunătăţiri aduse instrumentelor de scris, cum ar fi rezervorul stiloului, atestat în secolul al X-lea, în cultura şi civilizaţia arabă.
În secolul al XVII-lea, inventatorul german Daniel Schwenter a realizat un stilou cu două peniţe, dintre care una era folosită pentru alimentarea cu cerneală.
Dacă în anul 1803 a fost brevetat un stilou din metal, fără a fi produs pe scară largă şi în scopuri comerciale, două decenii mai târziu, englezul John Mitchell a începu producerea stilourilor cu peniţă din metal, pentru uz general.
Primul toc rezervor din lume, brevetat la Viena, apoi la Paris a fost inventat de românul Petrache Poenaru (1799-1875).
Brevetul 3.208 din 25 mai 1827 purta numele „la plume portable sans fin, qui s’alimente elle-même avec de l’encre”, tradus în româneşte: „pană portabilă care nu se termină, care se alimentează singură cu cerneală”.
Petrache Poenaru este cel care a iniţiat şi tipărit primul ziar românesc „Foaie de Propagandă”. Secretar al lui Tudor Vladimirescu, la intrarea haiducilor în Bucureşti, a purtat pentru prima dată actualul tricolor românesc – roşu, galben şi albastru – pe care, se pare, tot el l-a conceput, după modelul francez.
De-a lungul timpului, stiloul lui Petrache Poenaru a fost perfecţionat în 1863, apoi în 1884 când a fost dotat cu un sistem practic de umplere cu cerneală. Invenţia lui Lewis Edson Watterman s-a bucurat de un asemenea succes, încât numele său a devenit sinonim cu stiloul cu rezervor.
Astăzi, stiloul nu mai este doar un simplu instrument de scris, ci a ajuns un accesoriu personalizat, realizat din diferite materiale şi culori.
Cerneala
În Antichitate, cerneala a fost descoperită şi folosită în mai multe culturi, în mod independent.
În China antică, cerneala era cunoscută încă din secolul al XVIII-lea î.Hr. şi era obişnuită din plante, grafit sau din diferite produse de origine animală (de exemplu, cleiul animalier).
În secolul al IV-lea î.Hr., în India antică era folosită cerneala obţinută din oase arse, gudron şi smoală, ce purta numele de Masi.
O altă cerneală, neagră, numită atramentum, era cea folosită în Roma antică şi era obţinută din cărbune.
Studiile de laborator au arătat că în secolul al V-lea se folosea o cerneală obţinută din sulfat de fier, tanin şi un agent de îngroşare, iar în secolul al XV-lea, Johannes Gutenberg a realizat o cerneală din funingine, diferite lacuri, terebentină şi ulei de nucă.