Statistici vs. realitate. Prețul produselor la raft depășește inflația
A venit primăvară și odată cu ea și planurile pentru vacanță. Important este să punem bani deoparte. Asta, însă, dacă ne mai rămâne ceva după ce mergem la cumpărături. Vedem cu toţii pe bonul fiscal că produsele sunt mai scumpe decât o arată inflaţia. Specialiştii Institutului Naţional de Statistică spun că din 2021 până în 2024, coşul mediu de alimente a crescut cu 40%, cu 11 procente peste media europeană. Realitatea, însă, arată cu totul altceva.
Cei de la curs de guvernare.ro au luat leguma cea mai cunoscută și poate cea mai consumată în România, cartoful, care în statistici s-a scumpit din 2021 până în 2024 cu peste 82%. Treaba este că în teren lucrurile stau puțin diferit.
În ianuarie, în urma cu 3 ani, un kg de cartofi se vindea cu un leu și 77 de bani, iar în ianuarie 2024 prețul a ajuns la 4,5 lei. Asta înseamnă o majorare de 154%, adică aproape dublu decât spune INS.
Mergem mai departe și vedem un alt exemplu: carnea de porc. Românii consumă multă carne, mai ales în perioada sărbătorilor, dar și acest aliment s-a scumpit. Oficial cu 34,4% în ultimii 3 ani, însă în realitate din nou avem alte cifre. Majorarea ar fi cu peste 90%, deci triplu decât spune statistica.
România importă și carne, însă aici nu pare să ne deranjeze, iar odată cu importul de produse, importam și inflația din zona euro. La carnea de pui de exemplu, INS spune că între 2021 și 2024 prețurile s-au majorat cu 32,5%, însă în magazine scumpirea înseamnă undeva la 84% fața de acum 3 ani. Deci dublu și încă puțin față de ce spun cifrele oficiale.
Acum cred că ar trebui să fiți atenți și de câte ori dați drumul la mașina de spălat pentru că și detergenții s-au scumpit ca-n povești. În documentele oficiale nu e așa grav – 29,5%, însă în realitate majorarea este de 70%, deci dublu și încă puțin.
După ce ne-au promis guvernanții că rezolva tot și ne-au transmis să stăm liniștiți că prețurile vor fi mai mici, iată că inflația a înregistrat un nou puseu în luna ianuarie a acestui an, când prețurile de consum au crescut în România cu 7,4%, aceasta fiind cea mai mare cifră din UE.
STATISTICI VS. REALITATE
sursa: cursdeguvernare.ro
Cartofi
2021 – 2024
INS (SCUMPIRE) 82,3%
PREŢ LA RAFT
2021 = 1,77 lei/kg
2024 = 4,5 lei/kg
Majorare = +154,2%
STATISTICI VS. REALITATE
sursa: cursdeguvernare.ro
Carne porc
2021 – 2024
INS (SCUMPIRE) +34,4%
PREŢ LA RAFT +90,5%
STATISTICI VS. REALITATE
sursa: cursdeguvernare.ro
Carne pui
2021 – 2024
INS +32,5%
PREŢ LA RAFT +84%
STATISTICI VS. REALITATE
sursa: cursdeguvernare.ro
Lapte de vacă
2021 – 2024
INS +39%
PREŢ LA RAFT +108%
INFLAȚIA LA ÎNCEPUT DE AN
sursa: INS / Eurostat
Ianuarie 2024
România = 7,4%
Media UE = 3,1%