Statele Unite aprobă vânzarea unui nou sistem Patriot către România. Ambasada SUA: „Consolidăm securitatea regională”
Departamentul american de Stat a aprobat posibila vânzare către România a unui sistem de apărare aeriană PATRIOT și a echipamentelor aferente, a anunțat Agenția de cooperare pentru apărare și securitate de la Washington.
Costul estimat al echipamentelor se ridică la 260 de milioane de dolari.
Agenția de Cooperare pentru Securitate și Apărare a eliberat certificarea necesară pentru notificarea Congresului cu privire la această posibilă vânzare.
Pachetul include asistență tehnică inclusiv din partea Guvernului american, date și tehnologii secretizate. „Vânzarea propusă va sprijini obiectivele de politică externă și de securitate națională ale Statelor Unite prin îmbunătățirea securității unui aliat NATO care este o forță importantă pentru stabilitatea politică și economică în Europa”, se arată în comunicatul oficial, publicat ieri.
Este un pas important pentru întregirea capacităților de apărare ale României. Țara noastră a semnat un acord de aproape 4 miliarde de dolari pentru 7 sisteme Patriot noi. Până acum, au fost livrate 4.
Următoarele trei sisteme vor fi livrate începând cu 2027. Patriot este un sistem de apărare aeriană cu rază lungă de acțiune, singurul care poate contracara și cele mai avansate amenințări aeriene.
Și-a dovedit eficiența în Ucraina, căreia România i-a donat unul dintre aceste sisteme.
Într-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook, Ambasada Statelor Unite la București a transmis că „Statele Unite sunt mândre să își consolideze parteneriatul strategic cu România prin vânzarea militară externă a unui sistem PATRIOT”. Reprezentanții ambasadei au adăugat că acest pas „consolidează angajamentul nostru comun pentru securitatea regională și face America și aliații noștri mai siguri și mai puternici”.
Această achiziție reprezintă un pas important pentru întregirea capacităților de apărare ale României.