SRI a descoperit riscuri de securitate cibernetică în aplicația TikTok. Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică recomandă autorităților și instituțiilor publice să-și dezinstaleze aplicația

18 mai 2023, 19:47

Dezbaterile din mediul online despre TikTok sunt acum confirmate de cei mai buni specialiști de la noi, din cadrul Servicului Român de Informații. TikTok permite accesul la datele personale, la informații despre conturile conectate la dispozitiv și nu în ultimul rând, urmărește utilizatorii, se arată în raportul prezentat de ministrul cercetării, inovării și digitalizării.

MIHAI ROTARIU – purtător de cuvânt, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC): Ea colectează un număr mare de date despre dispozitivul utilizatorului, numărul de model al telefonului de exemplu, numărul de telefon, date de geolocaţie-GPS, detalii despre alte conturi conectate la dispozitiv şi acces complet la ceea ce noi îi spunem clipboard, adică, în momentul în care dvs. copiaţi un număr de telefon sau o parolă în telefonul dvs. pentru a o introduce sau a o transmite altcuiva, este posibil că acele date să fie accesibile de către aplicaţia TikTok.

Acesta este și motivul pentru care aplicația TikTok trebuie dezinstalată și interzisă pe dispozitivele de serviciu, potrivit Ministerului Cercetării. Prudența este recomandată tuturor utilizatorilor.

STELIAN BURDUJA – ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării: Românii trebuie să fie conştienţi că aplicaţia colectează un volum mare de date, în acceaşi măsură nu se pune problema interzicerii ei pentru cetăţeni, pentru publicul larg, sau pentru dispozitivele personale ale celor care lucrează la stat. Această recomandare vizează doar dispozitivele de serviciu ale celor care lucrează la stat.

TikTok este deținut de compania chineză ByteDance, acuzată că ar colecta datele utilizatorilor pentru a le furniza guvernului chinez. La finalul anului trecut, TikTok a depășit 1 miliard de utilizatori în toată lumea.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite