Spania este afectată de furtuni şi inundaţii. A fost declarată stare de urgenţă în mai multe localităţi
Spania se luptă în continuare cu inundaţiile, după ce furtunile au afectat centrul şi nordul ţării în ultima perioadă. A fost declarată stare de urgenţă în mai multe localităţi. Zeci de drumuri au devenit impracticabile, după ce au fost inundate de apele râurilor care s-au revărsat.
Situaţia este critică şi în regiunea Madrid, unde zeci de persoane au fost evacuate şi mai multe şosele au fost închise.
Inundaţiile ameninţă şi capitala Spaniei, unde autorităţile monitorizează cu atenţie previziunile meteo şi iau măsuri preventive.
Spania s-a confruntat cu o secetă severă în ultimii ani, însă în ultimele două săptămâni precipitațiile constante, în special în sud, au copleșit rezervoarele și malurile râurilor, care s-au revărsat.