Dalai Lama împlinește astăzi 90 de ani și participă la festivitățile care se țin în onoarea sa
Dalai Lama împlinește astăzi 90 de ani și participă la festivitățile care se țin în onoarea sa.
Întrucât liderul spiritual al tibetanilor este considerat un inamic al statului de către China, care a anexat Tibetul în 1950, reședința lui Dalai Lama este în India învecinată, la Dharamsala.
Adresându-se credincioșilor, el a glumit si a spus că speră să trăiască până la… 130 de ani.
Așa cum promisese, liderul spiritual al tibetanilor a clarificat chestiunea succesiunii sale. A spus că, potrivit tradiției, succesorul va fi căutat după ce el va muri, pentru că se consideră că sufletul unui Dalai Lama se reîncarnează.
Declarația este relevantă și din punct de vedere politic: autoritățile chineze susțin că Beijingul ar trebui să aprobe următorul lider tibetan.

