Sorin Grindeanu spune că se va stabili o nouă dată pentru ca premierul să vină în Parlament
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, a declarat luni că premierul Ilie Bolojan va veni la dezbaterea “Ora prim-ministrului” din Parlament la o altă dată, iar aceste amănunte urmează să fie stabilite de angajaţii de la cabinetele celor doi demnitari.
Grindeanu a fost întrebat cum vede absenţa premierului din Parlament, chiar dacă această absenţă a fost motivată.
“În primul rând, contextul cred că trebuie să-l prezentăm. Eu şi colegii mei credem că securitatea României e cel mai important subiect. Având în vedere că în ultima săptămână au avut loc anumite evenimente care necesită explicaţie, ăsta a fost motivul pentru care Parlamentul, Camera Deputaţilor, l-a invitat pe prim-ministru pentru a-i informa pe români în ce situaţie suntem şi care sunt planurile de viitor. Ăsta a fost motivul, aşa cum bine ştiţi. Am primit de dimineaţă informarea de la Guvern că nu poate să vină, în acest moment colegii mei de la cabinet iau legătura cu cabinetul prim-ministrului astfel încât să facă, să spunem, o potrivire de calendar ca la o dată viitoare prim-ministrul să vină. (…) Hai să vedem. În mod clar, va veni”, a spus Grindeanu la Palatul Parlamentului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a menţionat că nu ştie care este procedura şi cine ar fi trebuit să îl anunţe pe el referitor la retragerea trupelor americane din România.
“Nu ştiu care e procedura, chiar nu ştiu. Sunt om totuşi cu experienţă. Am avut destule, să spunem, situaţii în care, în mod normal, eşti informat. Nu am fost informat din acest punct de vedere. Nu ştiu dacă preşedintele (trebuia să îl informeze – n.r.), am văzut o clarificare de la prim-ministru care spunea şi dânsul că aflase de luni, noi am aflat miercuri. E mai puţin important până la urmă acest lucru, important e totuşi ceea ce vă spuneam mai devreme. Haideţi să vedem în ce situaţie suntem, care este radiografia la zi şi care sunt planurile noastre pe viitor”, a afirmat acesta.
Duminică, prim-ministrul Ilie Bolojan a anunţat că va cere Birourilor permanente ale Parlamentului reprogramarea “Orei Premierului” pentru o dată ulterioară, având în vedere invitaţia grupurilor parlamentare ale PSD şi AUR pentru luni, zi în care agenda sa este foarte încărcată.

