Sorin Grindeanu: Le-am transmis celor de la PNL și USR că PSD este în Opoziție. Astăzi poate a fost o tonalitate mai jos, dar nu s-a degajat o soluție. Nu s-a discutat de niciun nume de premier
După ce preşedintele Nicușor Dan s-a întâlnit, la Palatul Cotroceni, cu liderii PSD, PNL, USR şi UDMR, Sorin Grindeanu a anunțat că PSD este în Opoziție și că întâlnirea de astăzi nu s-a finalizat cu o soluție. El a adăugat că nu s-a discutat de niciun nume de premier. Declarațiile președintelui PSD au fost transmise LIVE, de TVR Info.
Declarații Sorin Grindeanu:
-INS a confirmat azi că România continuă să aibă cea mai mare inflație din Europa. Energia s a scumpit cu 60%.
-Avem 10 luni de cădere consecutivă a consumului. O creștere exponențială a șomajului și un val de falimente. Peste 70 de firme pe zi. Ne împrumutăm cu 900 euro pe oră, cu 25 miliarde de lei mai mult ca în 2024.
-Astăzi, la consultările de la Cotroceni, nu am văzut nicio preocupare pentru toate acestea, ba, mai mult, am văzut că unii dintre lideri de dreapta au venit cu același program anti-PSD
-Programul anti-PSD nu livrează nimic cetățenilor, în afară de ură. Ura nu scade facturile, doar îl ține pe Bolojan pe scaun.
-În acest context le-am transmis celor de la PNL și USR un fapt simplu: că PSD este în Opoziție. PSD nu ocupă în acest moment nicio funcție în Guvern.
-De aceea strategia domnului prim-ministru Bolojan demis, de a continua să guverneze prin intermediul Parlamentului și punând presiune pe voturile PSD, este complet greșită.
-PSD nu poate fi de acord cu folosirea PNRR drept paravan mediatic pentru interesele obscure ale unor lideri de dreapta. De exemplu: Suntem total împotrivă ca domnul Fritz să-și rezolve problemele de integritate prin modificarea legii. Nu vom accepta ca în grupul de lucru pe subiectul privind jalonul care face referire la integritatea în funcția publică, USR să introducă tot felul de texte care să rezolve problemele personale ale lui Fritz, Clotilde Armand și ale altor usr-iști condamnați definitiv de Înalta Curte.
-I-am anunțat că nu vom vota pur și simplu o lege a salarizării, unde consultarea cu sindicatele a fost un simulacru. Azi ne întâlnim cu sindicatele, miercuri cu patronatele. Reamintesc celor din PNL și USR că pe vremea lui Nicolae Ciucă, acest jalon a fost mutat din cererea 3 de plată în cererea 6, pentru că foștii miniștri de Finanțe ai PNL-ului au spus că nu au bani pentru a o implementa.
-Închei prin a-i avertiza pe cei de la PNL și USR să nu folosească PNRR pentru a privatiza în mod netransparent și la superdiscount companiile românești profitabile sau să facă o așa-zisă digitalizare cu dedicație pentru un anumit concern străin, lucruri inacceptabile pentru PSD.
Întrebări și răspunsuri
-(dacă au ajuns la o înțelegere la Cotroceni) Nu. Am avut o discuție de aproape două ore. În prima parte, legate de acele legi din PNRR și de poziția PSD și fiecare partid și-a spus punctul de vedere. Iar în partea a doua președintele a încercat să vadă dacă s-au schimbat pozițiile, dacă există nuanțe. În acest moment, cei care și-au îngrădit mult spațiul de lucru sunt cei de la PNL și USR, care au acele decizii interne legate de guvernare cu PSD. Astăzi poate a fost o tonalitate mai jos, dar nu s-a degajat o soluție.
-(dacă sunt șanse ca la finalul lunii iulie să avem un nou guvern) Dl Kelemen Hunor a venit cu diverse variante, pe care le-a spus unele public, altele acolo, noi am cam fost de acord, cu nuanțe, alții au anumite constrângeri.
-Bolojan îmi arată că nu are nicio intenție de a debloca situația politică. Ci doar să continue să ocupe poziția de premier cât mai mult. Nu e de datoria PSD să treacă legile promovate de guvern, PSD este în Opoziție. Dacă ar vrea să deblocheze situația – să facă un gest prin care să arate românilor că nu se ține de scaun, un scaun din care a fost alungat – adică să-și dea demisia. Altfel pare că încearcă să se țină, să dea ordine Parlamentului ce să facă. Să fie alt premier interimar, care să nu aibă atâta încărcătură politică.
-(despre alegeri anticipate) E un scenariu pe masă. Nu se poate întâmpla de pe o săptămână pe alta. Dacă s-ar ajunge aici, ar fi în toamnă, târziu. Asta ar arunca într-o instabilitate continuă scena politică și economică, dar e și acesta un scenariu. Nu avem o problemă să intrăm și în acest scenariu. Nu este unul fericit. Evident că vom intra în alegeri pe bază de reciprocitate. Dacă PNL și USR au decizii că nu vor face majorități cu PSD, evident că vom avea și noi același lucru. Să nu credeți că PSD rămâne doar pe post de încasator, dar când ai nevoie de voturi, în Parlament, cum ar fi acum la alegerile acestea, PSD să le voteze. Nu.
-Despre propunerea Alexandru Nazare nu s-a discutat la Cotroceni. Nu s-a discutat azi de niciun nume, nici de Nazare. Ba da, am pronunțat eu numele lui Eugen Tomac. Am întrebat de ce nu a fost bună propunerea președintelui.
-Președintele mai mult a ascultat și dacă s-au mai flexibilizat pozițiile.
-deschiderea a făcut-o Varujan Pambuccian. A vorbit despre redeschiderea dialogului, revenirea coaliției, o coaliție 2.0, cu un alt prim-ministru. Kelemen Hunor a spus că poate e nevoie de un guvern de armistițiu, ceea ce înseamnă punerea în paranteză a tuturor constrângerilor cu care au venit. Ceilalți au continuat să spună că ei au aceste decizii interne și că ei nu pot face altceva (PNL și USR).
-S-a pus pe masă și varianta unui guvern tehnocrat.
-Suntem nici mai aproape, nici mai departe, suntem la fel în varianta alegerilor anticipate.
-Nu o sa votăm legea ANI, care ciuntesc probele Ani, ca să rezolvăm problemele pentru Fritz și Clotilde Armand.
-(Când veți mai avea întâlniri cu președintele?) După ce se întoarce președintele din Franța. (Joi, vineri?)
Probabil.
-(De ce nu-și să demisia de la Camera Deputaților?) Pentru că în această postură am ajuns din postura de președinte al celui mai mare partid din Parlament.
Știre în curs de actualizare.

