Nicușor Dan: România condamnă ferm activitățile cibernetice ostile desfășurate de grupări controlate de Rusia
România condamnă ferm activitățile cibernetice ostile desfășurate de grupări controlate de Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse care au vizat state membre ale Uniunii Europene, aliați NATO și partenerii acestora, inclusiv țara noastră, a transmis, luni, președintele Nicușor Dan.
Şeful statului a subliniat într-o postare pe Facebook că, alături de Uniunea Europeană, România transmite mesajul că astfel de atacuri, care vizează instituţii publice, infrastructură critică şi informaţii sensibile, sunt inacceptabile.
„Ele fac parte dintr-o campanie hibridă mai amplă, menită să submineze stabilitatea democraţiilor noastre, să alimenteze diviziunile în societate şi între aliaţi şi să testeze coeziunea Uniunii Europene şi a NATO. România va continua să acţioneze, împreună cu aliaţii şi partenerii săi, pentru consolidarea securităţii cibernetice şi pentru apărarea valorilor, securităţii şi unităţii comunităţii euroatlantice„, a precizat preşedintele.

