UEFA ar putea fi periculoasă pentru Infantino, a declarat un fost responsabil al FIFA
Elveţianul Mark Pieth, fost preşedinte al Comisiei de guvernanţă a FIFA, a îndemnat asociaţiile membre, în special pe cele din Europa, să ia atitudine împotriva preşedintelui forului fotbalistic mondial, Gianni Infantino, relatează DPA.
Într-un interviu acordat luni cotidianului german Tagesspiegel, Pieth, expert în drept penal, a prezentat modalităţi de a-l înlătura pe Infantino, care a fost ţinta criticilor, mai ales în Europa.
„FIFA este o asociaţie instituţională; fiecare asociaţie membră poate vota, poate destitui pe cineva din funcţie sau chiar poate acţiona pe cineva în instanţă. Fiecare membru FIFA are această opţiune”, a declarat Pieth.
Elveţianul în vârstă de 73 de ani a semnalat absenţa unor astfel de demersuri, făcând referire la ceea ce a numit „sistemul Infantino”.
Potrivit lui, Comisia de etică există doar formal şi „nu există independenţă în cadrul FIFA şi, prin urmare, nici control”.
„În esenţă, el a perfecţionat sistemul (lui Joseph) Blatter: chiar mai mult decât Blatter, Infantino este mânat de putere şi de bani”, a apreciat Pieth.
Pieth a afirmat că nimeni nu-l contestă pe Infantino, deoarece acesta este considerat „de neatins”.
„El crede că doar Dumnezeu este deasupra lui. Iar în cadrul organizaţiei sale, acest lucru este, în esenţă, adevărat”, a declarat Pieth, cel care a condus Comisia independentă de guvernanţă menită să democratizeze FIFA în perioada 2011-2013.
Blatter a fost preşedintele FIFA între 1998 şi 2015.
Potrivit lui Pieth, organismul european de conducere a fotbalului UEFA deţine un rol-cheie în orice formă de opoziţie faţă de Infantino, care, în timpul actualei Cupe Mondiale din America de Nord, s-a confruntat cu critici, inclusiv acuzaţii privind faptul că ar fi fost influenţat de preşedintele american Donald Trump.
Trump a recunoscut că l-a sunat pe Infantino în legătură cu suspendarea primită de jucătorul american Folarin Balogun în urma unui cartonaş roşu, sancţiune care a fost ulterior suspendată. UEFA a declarat că această decizie a încălcat o limită critică.
„UEFA ar putea spune: ŤO vom face singuri, vom părăsi FIFA şi vom organiza un campionat european uriaşť”, a spus Pieth.
„Desigur, ar lipsi multe ţări, dar această Cupă Mondială demonstrează că Europa este cel mai puternic continent din fotbal. Fără Europa, practic nimic nu funcţionează. Federaţiile ar trebui să profite de această putere”, a adăugat fostul oficial FIFA.
Dar el a adăugat: „UEFA ar putea, de asemenea, să conteste FIFA în mod agresiv în temeiul legislaţiei privind concurenţa. Dar, se pare că până acum nu a existat nicio dorinţă în cadrul fotbalului european de a se uni şi de a lua măsuri împotriva lui Infantino.”

