Simona Halep se oprește în sferturile turneului WTA de la Moscova, învinsă de grecoaica Maria Sakkari

Simona Halep
Simona Halep
22 octombrie 2021, 17:49

Simona Halep a fost învinsă într-o oră  și 44 de minute. Sakkari (26 ani, 7 WTA), jucătoare calificată la Turneul Campioanelor, a avut mereu iniţiativa şi a dominat jocul, fiind superioară la viteza de deplasare, agresivitate şi precizia loviturilor, notează Agerpres.

Simona Halep, care a câştigat titlul la Moscova în 2013, a fost condusă cu 4-1 şi 5-2 în primul set. A reuşit să se apropie la 5-4, după care Sakkari a fructificat a cincea minge de set (6-4).

În setul doi,  Sakkari a condus cu 3-0 şi 5-1, ratând o minge de meci. Sportiva noastră a avut o revenire spectaculoasă, a câștigat trei ghemuri consecutive, apropiindu-se la 5-4. Și-a pierdut însă serviciul în ghemul următor și Sakkari a încheiat însă meciul cu un dublu 6-4.

Sportiva din Grecia a fost mai bună cu al doilea serviciu, iar Halep cu primul. Sakkari a avut de două ori mai multe mingi direct câştigătoare (24-12), însă a făcut şi mai multe erori neprovocate, 34-26.

Simona Halep a primit pentru parcursul din acest turneul un cec de 15.500 de dolari şi 100 de puncte WTA. Următorul său turneu va fi Transylvania Open, săptămâna viitoare, la Cluj-Napoca.

În turul următor, Maria Sakkari o întâlnește pe ruscoaica Ekaterina Alexandrova (37 WTA), care a trecut de belarusa Aryna Sabalenka, numărul 2 mondial.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite