Sfântul Ilie, făcătorul de minuni care tună şi fulgeră. De ce se tem oamenii şi ce nu ai voie să faci în această zi. 20 iulie este și Ziua Aviației Române
Ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, Sfântul Ilie provoacă tunete, trăsnete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile, hotărăşte unde şi când să bată grindina. Sfântul Ilie este cunoscut şi ca patron spiritual şi protector al aviatorilor români.
Mare făcător de minuni în timpul vieţii şi după ce s-a urcat la cer într-un car de foc, proorocul Ilie a primit de la Dumnezeu puterea de a „deschide şi a închide cerurile”. Creştinii ortodocşi îl cinstesc în fiecare an la 20 iulie şi îl consideră ocrotitorul recoltelor, sfântul care aduce ploaia, dar şi divinitatea care, mâniată de oameni, aruncă grindină şi trăsnete.
Legenda Sfântului Ilie este cu totul atipică: un muritor care s-ar fi făcut vinovat de păcate foarte mari, printre care cel de a-şi fi omorât părinţii după ce a fost ispitit de diavol, s-a căit şi a primit iertarea lui Dumnezeu. A fost ridicat la Ceruri şi de atunci cutreieră norii cu o căruţă cu roţi de foc, trasă de cai înaripaţi (doi sau patru) şi trăsneşte dracii cu un bici de foc.
Demonii fug din calea lui
În credinţa populară se mai spune că demonii fug din calea lui şi vin pe pământ, unde se ascund sub copaci sau chiar în trupurile unor animale. Una dintre superstiţiile legate de Sfântul Ilie este aceea că dacă tună şi fulgeră oamenii trebuie să îşi facă semnul crucii, pentru că Dumnezeu i-a dat voie Sfântului Ilie să lovească orice pentru a doborî demonii, mai puţin crucea. În tradiţia populară, aceasta este o zi de care mulţi oameni se tem. Ca divinitate solară Sfântul Ilie provoacă tunete, trăsnete, ploi torenţiale şi incendii. Se mai spune că cine munceşte în această zi îl mânie pe Sfântul Ilie, care trimite asupra oamenilor trăznete, grindină şi ploi.
Se duc fructe la biserică
De Sfântul Ilie, în satele din Bărăgan, oamenii încă respectă toate obiceiurile care s-au înrădăcinat de-a lungul timpului. În vechime se spunea că nu era voie să se consume mere până la 20 iulie şi nici nu trebuia ca aceste fructe să se lovească unul de altul, pentru a nu cădea grindina. Tot azi merele, considerate fructele Sfântului Ilie, sunt duse la biserică pentru a fi sfinţite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.
Ogoarele, stropite cu agheasmă
În această zi, ogoarele se stropesc cu agheasmă, pentru ca ele să aducă rod bogat în anul următor. În dimineaţa praznicului, se culeg cele mai bune plante de leac, care se usucă în locuri ferite de umezeală. Tot acum se culege şi se sfinţeşte la biserică şi busuiocul. În dimineaţa zilei de 20 iulie, la ţară se culeg plante de leac, în special busuioc, se pun la uscat în podurile caselor sau în cămări. Femeile duc în această zi busuioc la biserică pentru a fi sfinţit, după care, întoarse acasă, îl pun pe foc, iar cenuşa rezultată o folosesc în scopuri terapeutice.
Se degustă mierea
În multe zone din ţară, de Sfântul Ilie se mai păstrează tradiţia recoltării mierii de albine, cunoscută sub numele de „retezatul stupilor”. Datina este împlinită de bărbaţi credincioşi, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare. La masa festivă sunt invitaţi prieteni şi rude să deguste mierea şi să cinstească un păhărel de ţuică îndulcită cu miere nouă. Se spune că ritualul atrage prosperitate în casele apicultorilor şi le apără stupii de mană.
Ce nu ai voie să faci de Sfântul ilie
– Pe vreme de furtună, este interzis să te adăpostești sub lemn de carpen, deoarece diavolii se ascund în acest lemn.
– Dacă este furtună, se spune că nu trebuie să se deschidă ușile și geamurile, ca să nu intre în casă diavolii care fug de Sfântul Ilie.
– Femeile seceră grâu pe care îl fierb și îl consumă cu miere.
– Pentru sănătate, oamenii mănâncă în multe zone fructe proaspete. Merele se duc la biserică, apoi se consumă. Cine mănâncă mere înainte să le ducă la biserică va avea parte numai de mere pe lumea cealaltă.
– Se spune că dacă tună de Sfântul Ilie, alunele seacă, iar fructele fac viermi.
– Nu se lucrează câmpul de Sfântul Ilie, de teama trăznetelor și a grindinei. De asemenea, nu se coase și nu se spală.
Târguri şi nedei de Sfântul Ilie
Şi astăzi se păstrează vechiul obicei de se a face în comunităţile săteşti petreceri câmpeneşti numite şi nedei, târguri, iarmaroace şi bâlciuri care sunt un bun prilej de cunoaştere pentru tineri şi pentru comerţ cu produse pastorale, instrumentar casnic, unelte şi produse agricole.
La Fălticeni de Sant-Ilie se face bâlci. În 1814, în vremea lui Scarlat Vodă Calimach bâlciul de la Făticeni era al doilea ca mărime din Europa, dupa cel de la Leipzig. Cu doua-trei săptămâni înainte de 20 iulie, pe străzile oraşului începea să se adune lume multă şi se auzeau strigatele şi chemările negustorilor rostite în polonă, rusă, letonă, cehă, germană, maghiară, turcă sau arabă. La bâlciul organizat cu aceasta ocazie, numit Comedia din deal veneau artişti de circ – acrobaţi, iluzionişti, înghiţitori de săbii, motociclişti care evoluau la zidul şi globul curajului – soseau parcuri de animale sălbatice, erau montate scrâncioburi de diverse forme şi mărimi, erau aduse teatre de păpuşi, roata norocului şi multe alte atracţii pentru curioşii adunaţi „pe deal”. Treptat, iarmarocul de la Fălticeni şi-a pierdut importanţa, iar astăzi este revigorat prin Festivalul folcloric Şezătoarea.
În Covasna de Sânt Ilie la români se face Nedeea mocănească la care participă şi un grup de tradiţii populare din judeţul Sibiu.
La Săcele în fiecare an este Târgul feciorilor, la Polovragi este o adunare etnofolclorică şi târg, în comuna Bezdead şi oraşul Găşeti sunt târguri.
Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul în calendarul ortodox
În calendarul creştin-ortodox sfântul este pomenit pe 20 iulie pentru ca prin rugăciune şi puterea încredinţată de Dumnezeu a provocat secetă cumplită din Israel şi apoi a adus ploile care au salvat poporul de la pieire.
Sfântul Ilie Tesviteanul era apărător înflăcărat al credinţei în Dumnezeu şi unul dintre profeţii Legii Vechi şi locuia dincolo de Iordan, în cetatea Tesve, iar de la denumirea acestei localităţi se trage şi numele său.
El a trăit, cu 850 de ani înainte lui Iisus Hristos, pe vremea lui Ahab, regele evreilor, care s-a căsătorit cu Isabela, o prinţesă feniciană din Sidon, care se închina zeului Baal.
Ahab, preţuind frumuseţea femeii mai mult decât credinţa în Dumnezeul unic al iudeilor, şi-a obligat poporul să se închine zeului Baal. Aceste fapte au atras mânia divina şi Dumnezeu i-a încredinţat lui Ilie misiunea de a-l mustra pe rege.
După rugăciuni adresate lui Dumnezeu Sfântul Ilie s-a retras pe malul râului Cherit, iar în urma lui seceta şi foametea au cuprins toată ţara.
După trei ani şi jumătate poporul iudeu şi-a recunoscut greşeala de a se fi închinat zeului Baal, iar Dumnezeu a răsplătit rugăciunile lui Ilie cu o ploaie care a răcorit pământul şi foametea a încetat.
Sfântul Ilie a săvârşit multe minuni, prima dintre ele petrecuta chiar în casa văduvei din Sarepta Sidonului, unde proorocul stătuse mai mult timp în perioada de secetă. Aici, pe lângă faptul că hrana lor nu se termina niciodată, proorocul l-a înviat pe fiul văduvei. O altă minune a fost cea prin care, după rugăciuni adresate lui Dumnezeu, a adus foc din cer peste jertfa de pe Muntele Carmel. Pe lângă acesta profetul Ilie a ars de viu pe regele Ohozia, prin rugăciune şi prin coborârea focului din cer, ca pedeapsă pentru că acesta păcătuise grav. Înainte de a fi înălţat la cer, proorocul Ilie, însoţit de ucenicul sau Elisei, a lovit cu mantia apa Iordanului care s-a strâns pentru ca cei doi să treacă pe uscat.
Proorocului Ilie nu i-a fost dată moartea, el fiind ridicat la cer într-un car de foc.
Aviaţia militară română
Aviaţia militară română a luat naştere în anul 1910, primul avion militar, proiectat de Aurel Vlaicu şi realizat de Arsenalul Armatei zburând la 17 iunie 1910, notează volumul ”Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010). Un an mai târziu, în 1911, au fost brevetaţi primii ofiţeri ca piloţi, iar în 1912, s-a creat prima şcoală de zbor, urmând ca prima lege de organizare a aeronauticii să apară în 1913, se arată pe site-ul www.roaf.ro.
În 1915, a luat fiinţă Corpul de Aviaţie, aviaţia devenind astfel armă de sine stătătoare, iar în 1917, a fost înfiinţată Direcţia Aeronauticii din Marele Cartier General român, ulterior Aeronautica română participând la marile bătălii purtate de armata română în sudul Moldovei (Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz). În anul 1923, s-a înfiinţat Inspectoratul General al Aeronauticii din Statul Major General, în 1932 a luat fiinţă Subsecretariatul de Stat al Aerului din Ministerul de Război, iar la 16 noiembrie 1936 – Ministerul Aerului şi Marinei. În perioada 1941-1945, aviaţia şi artileria antiaeriană române au participat la toate campaniile purtate de armata română în cel de-al Doilea Război Mondial. În 1950, aviaţia militară a primit denumirea de Forţele Aeriene Militare.
Între 1951 şi 1960, în dotarea Forţelor Aeriene Române au intrat avioanele cu reacţie, elicopterele, staţiile de radiolocaţie şi rachetele sol-aer, Forţele Aeriene cunoscând, astfel, o etapă importantă de dezvoltare şi de modernizare.
În anul 1977, Forţele Aeriene Militare sunt redenumite, primind numele de Aviaţia Militară, la 1 mai acelaşi an fiind înfiinţat Comandamentul Aviaţiei Militare.
În 1972, aviaţia civilă fusese trecută în subordinea MApN, în cadrul căruia fusese înfiinţat Comandamentul Aviaţiei Civile – TAROM, care şi-a încetat activitatea în 1976, în locul său fiind creat Departamentul Aviaţiei Civile, în cadrul aceluiaşi minister.
Un moment important în acest domeniu l-a constituit participarea, între 14 şi 22 mai 1981, a cosmonautului român Dumitru Prunariu, la misiunea Soiuz-40. Împreună cu Leonid Popov, acesta a realizat experimente ştiinţifice, majoritatea fiind de concepţie românească, cu aparatura realizată în România.
După anul 1989, Forţele Aeriene au cunoscut un amplu proces de reorganizare, astfel că, în 1993, s-a înfiinţat Statul Major al Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene, devenit în anul 2000 Statul Major al Forţelor Aeriene, ce are menirea de a coordona apărarea spaţiului aerian al României.
După ce România a semnat aderarea la ”Parteneriatul pentru Pace” (1994), un pas important către integrarea în structurile euro-atlantice, capacitatea de luptă a Forţelor Aeriene Române a fost îmbunătăţită prin programe de modernizare a tehnicii existente şi, începând cu anul 2005, Forţele Aeriene Române au participat la misiuni în diverse teatre de operaţii, cum ar fi Althea (Bosnia, 2005), KAIA (Afganistan, 2006 şi 2011-2012), Baltica 07 (Ţările Baltice, 2007), se arată pe site-ul www.roaf.ro.