Prima apariție a lui Serghei Şoigu după rebeliunea Wagner. Imagini difuzate de Ministerul Apărării de la Moscova îi reconfirmă statutul

26 iunie 2023, 09:07

Mai mulți bloggeri militari ruși au sugerat pe Telegram ca s-ar fi știut că ministrul Apărării Serghei Șoigu a vizitat regiunea Belgorod vineri, iar imaginile date astăzi publicității sunt de atunci, dinaintea revoltei armate a mercenarilor Wagner.

În acest context, șeful biroului Financial Times de la Moscova, Max Seddon, notează că difuzarea secvențelor astăzi reprezintă un semnal care confirmă statutul lui Șoigu.

Ştirea RIA, care a citat Ministerul rus al Apărării, arată că Şoigu a rămas la conducere, dar nu a oferit detalii cu privire la momentul în care şi unde s-a întâlnit cu soldaţii şi comandanţii din cadrul districtului militar vestic, analizează agenția Reuters, preluată de Agerpres.

Potrivit unor extrase difuzate de canalul de televiziune Rossia 24, Şoigu, ţinta unor critici acerbe din partea şefului Wagner, Evgheni Prigojin, ar fi vizitat un post de comandă al forţelor ruse din Ucraina şi „a avut acolo o întâlnire cu conducătorii” unei unităţi.

Reuters aminteşte că rebelii conduşi de Prigojin au avansat spre Moscova pentru a înlătura ceea ce ei au numit conducerea militară coruptă şi incompetentă din Rusia, după care au revenit brusc într-o zonă din estul Ucrainei aflată sub controlul Rusiei, după o înţelegere cu Kremlinul mediată de liderul belarus Aleksandr Lukaşenko.

Înţelegerea a inclus imunitate pentru rebeli în schimbul întoarcerii lor în tabere, dar rămâne neclar dacă Putin a fost de acord de asemenea să remanieze conducerea militară de vârf sau să facă alte concesii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite